China s-ar putea să se afle la numai câţiva ani distanţă de la momentul în care va deveni cea mai mare putere economică, iar, în acest caz, poziţia strategică centrală pe care o are America ar putea fi în van (desigur, nimeni nu mai vorbeşte despre SUA ca despre o "hiperputere"). Dar America încă mai alimentează visele oamenilor, iar emoţiile pe care ea le transmite rămân unice.

În acest sens, luna aceasta au fost două victorii: nu numai a lui Barack Obama asupra pretendentului republican Mitt Romney, în cadrul alegerilor prezidenţiale din America, dar şi a democraţiei asupra asupra autoritarismului partidului unic în China. În câteva propoziţii din discursul victoriei, spaţiul unui moment magic, Obama a celebrat "misterul democraţiei" concret, aproape religios.

Obama şi-a găsit cuvintele potrivite ca să le mulţumească cetăţenilor anonimi care au mers din uşă în uşă ca să-i convingă pe americani sa-l voteze pe candidatul lor preferat. A descris democraţia din zilele ei bune, nobilă - aşa cum ar trebui să fie, dar aşa cum nu este întotdeauna: bărbaţi şi femei, oameni liberi, care se mobilizează din dorinţa de a-şi schimba propria soartă.

În acest moment, deşi scurt, puterea blândă a Americii a învins-o prin knock-out pe cea a Chinei, care la distanţă de mai puţin de o zi şi în maniera cea mai opacă, a deschis lucrările celui de-al 18-lea Congres al Partidului Comunist Chinez. Milioane de oameni din lume ar prefera să experimenteze pe propria piele mai degrabă o noapte electorală ca în America, decât fie o parte a planurilor pe termen lung ale Chinei.

Desigur, America nu mai este ceea ce era odată. Este mult prea înglodată în datorii ca să mai fie cea din urmă asigurare strategică şi economică pentru aliaţii săi, aşa cum era în trecut. Dar, dacă capacitatea ei de protecţie s-a diminuat, puterea ei de a inspira rămâne unică şi încă îşi p