Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Summitul care pune pe jar Uniunea Europeană

Publicat in Adevarul, joi 22 noiembrie 2012 ·

Liderii Uniunii Europene se întâlnesc joi la Bruxelles în cadrul unui summit de două zile pentru stabilirea bugetului multianual pentru perioada 2014-2020. Întâlnirea este descrisă de „Wall Street Journal" ca o luptă care pune statele membre bogate împotriva celor sărace, Estul împotriva Occidentului şi Marea Britanie împotriva tuturor.

În contextul în care mai multe state au ameninţat că se vor folosi de dreptul de veto, diplomații şi-au exprimat pesimismul cu privire la stabilirea unui acord privind plafonul de cheltuieli ale Uniunii Europene pentru următorii șapte ani.

Neînţelerile s-au adâncit în mijlocul unei recesiuni economice continentale deoarece unele țări încearcă să-şi limiteze contribuțiile, în timp ce altele insistă pentru menținerea finanțării în regiunile cele mai sărace ale continentului și pentru proiecte care vizează accelerarea creșterii economice.

Olanda, Suedia și Austria se numără printre statele care contribuie cel mai mult şi care cer reduceri majore în planurile de cheltuieli pentru 2014 - 2020. Între timp, Marea Britanie duce propria bătălie, prim-ministrul britanic David Cameron solicitând o „înghețare completă" a cheltuielilor.

„Marea Britanie este complet pe dinafară. Cererile lor sunt absurde, iar mai devreme sau mai târziu restul Uniunii Europene s-ar putea întoarce împotriva lor", spune analistul economic Fabian Zuleeg de la Centrul de Politici Europene.

De cealaltă parte se află o alianţă formată din 15 ţări conduse de Polonia, Portugalia și Ungaria, care sunt nemulţumite că fondurile alocate pentru regiunile mai puțin dezvoltate vor fi reduse.

Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, care va prezida reuniunea de două zile, a promis în mod repetat că va încerca să evite un colaps al discuțiilor, argumentând că este nevoie urgent de o înţelegere pentru a da asigurări că UE și instituții

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum 43 minute
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum o ora
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 3 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum o ora
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Germania, Polonia şi Cehia cer UE mai mulţi bani pentru refugiaţii ucraineni de pe teritoriul lor

G4Media acum 29 minute
Germania, Polonia şi Republica Cehă au semnat o scrisoare comună prin care solicită Uniunii Europene să ofere mai multe finanţări pentru refugiaţii ucraineni de pe teritoriul lor, informează dpa, preluată de Agerpres. „Refugiaţii locuiesc, în fapt,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 3 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum o ora
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum o ora
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 5 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°