Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO I-au făcut statuie! "Contract" pe viaţă pentru Ferguson la Manchester United

Publicat in Pro Sport, vineri 23 noiembrie 2012 ·

*Statuia lui Ferguson de lângă Old Trafford e realizată din bronz şi are 2,7 metri înălţime

*Managerul scoţian a cucerit 37 de trofee pe banca "diavolilor" în cei 26 de ani în care a antrenat pe Old Trafford

Au trecut 9515 zile din momentul în care Sir Alex Ferguson a devenit managerul lui Manchester United. Aproape o eternitate pentru un antrenor, având în vedere ritmul nebun în care antrenorii se schimbă în toată Europa. Îar după 37 de trofee cucerite pe banca “diavolilor”, Ferguson a semnat astăzi un contract pe viaţă cu Manchester United. Şefii clubului au hotărât să îi ridice o statuie omului de care se leagă aproape întreaga istorie modernă a celui mai bogat club din lume.

Iubit de foşti şi actuali jucători

“Mi-am dorit ca statuia pe care am realizat-o să portretizeze exact calităţile personajului. Sir Alex este un om cu o personalitate aparte, foarte ambiţios, cu un simţ al umorului bine dezvoltat”, a declarat Philip Jackson, sculptorul care a realizat statuia din bronz a lui Sir Alex Ferguson, care măsoară 2,7 metri. Amplasamentul operei e perfect: exact în faţa tribunei care îi poartă numele scoţianului în vârstă de 70 de ani. Iar ceremonia a fost emoţionantă. Statuia a fost dezvelită chiar de soţia lui Ferguson, Cathy. Într-un moment atât de important nu au putut lipsi şi foste glorii ale lui United, precum Eric Cantona, Ruud van Nisterlooy sau Peter Schmeichel, jucători care au avut numai cuvinte de laudă pentru manager. Deşi nu a putut să ajungă, David Beckham, jucător promovat de Ferguson la prima echipă a “diavolilor” a ţinut să transmit un mesaj video înainte de ceremonie. Aceeaşi soluţie a găsit-o şi Cristiano Ronaldo, portughezul adresându-se lui Ferguson cu termenul “boss”.

“Am înşelat moartea”

Aşa cum era de aşteptat, Ferguson a fost mult mai emoţionat decât înaintea unui meci de campionat, aşa cum e

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protest pe Autostrada A1: Trafic blocat pe sensul Pitești – București de un șofer de camion

Mediafax acum 24 minute
Acțiunea de protest a fost sprijinită de un alt camion, ambele vehicule fiind ulterior mutate pe banda de urgență pentru deblocarea traficului. Blocajul a afectat zeci de autoturisme care nu au mai putut înainta. La fața locului au intervenit echipa

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum o ora
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 2 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tânăr de 21 de ani, rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână / Cabanierii avertizează că în zonă sunt 6-8 câini din rasa ciobănesc kangal

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr de 21 de ani a fost rănit grav în Munţii Făgăraş, după ce a fost atacat de câinii de la o stână. El a fost transportat la baza muntelui de cabanieri şi salvamontişti. Cabanierii avertizează

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum 14 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Un motor al unui avion cu 235 de persoane la bord A LUAT FOC, imediat după decolare. Aeronava a revenit de urgență pe aeroport (VIDEO)

Gandul acum 31 minute
Un avion al companiei americane Delta Air Lines, cu 235 de persoane la bord, a revenit de urgență pe aeroportul din Los Angeles, după ce motorul stânf a luat foc la scurt timp după decolare. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, pe Aeroportul Inte

Tragedie! O tânără a murit, iar alți trei tineri au fost răniți într-un accident cumplit

Botosani News acum 48 minute
O tânără de 20 de ani a murit, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat IPJ Neamţ. „Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit în afara autot

Coaliţia de guvernare din Japonia riscă să piardă majoritatea în Camera Superioară, arată un exit-poll

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Coaliţia aflată la guvernare în Japonia este pe cale să piardă majoritatea în Camera Superioară, potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, în cadrul alegerilor de duminică, transmite agenț

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°