Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONFLICT DE INTERESE - Vasile Ghise, declarat incompatibil cu trei zile inainte de a reveni la Casa de Pensii pe post de director adjunct

Publicat in eMaramures, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Fostul sef al Casei de Pensii Maramures Vasile Ghise a fost declarat incompatibil de catre inspectorii Agentiei Nationale de Integritate (ANI). Constatarea incalcarii regimului juridic al incompatibilitatilor si al conflictului de interese in materie administrativa a fost facuta publica astazi, 23 noiembrie, - exact ziua in care Ghise se pregatea sa isi incheie raportul de munca in Primaria Baia Sprie, pentru ca de luni, 26 noiembrie, sa poata prelua pozitia de director adjunct in cadrul institutiei pe care a mai condus-o.

Maramureseanul sustine ca e vorba de o facatura politica si ca va contesta in instanta documentul emis de ANI. “Ar insemna ca trei ani sa nu mai ocup nici macar o functie de executie. Eu nu am incasat salariu din doua lucruri iar acest lucru va fi dovedit, pentru ca am acte in acest sens. La fel cum m-am mai judecat trei ani cu statul roman atunci cand am fost eliberat abuziv din functie, ma voi duce inclusiv la Curtea Drepturilor Omului daca se va impune”, a aratat Ghise pentru eMaramures.

El a subliniat ca problemele sale au aparut din cauza controversatei Ordonante 37, prin care fosta guvernare a eliberat din functiile publice numerosi directori - si inclusiv pe el, act normativ prin care s-au creat pozitiile de director coordonator la nivelul institutiilor deconcentrate si prin care vechile contracte ar fi trebuit sa se suspende automat.

Intr-un comunicat de presa remis astazi, oficialii ANI au aratat ca Vasile Ghise a fost in doua randuri instiintat cu privire la declansarea unei proceduri de evaluare in privinta activitatii sale si ca verificarile au indicat faptul ca maramureseanul a detinut simultan, in perioada 25.05.2009 - 14.12.2010, atat pozitia de director coordonator, cat si functia publica de executie de inspector superior , castigand de pe urma ultimei activitati venituri nete in suma de 17.828 L

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum 33 minute
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

România are acum două sisteme PATRIOT gata de luptă

Mediafax acum o ora
România a primit patru sisteme PATRIOT şi a comandat încă trei, într-unul dintre cele mai scumpe programe de achiziţie, de 4 miliarde euro. Al treilea sistem PATRIOT va fi operaţionalizat până la finalul anului, au mai precizat reprezentanţi ai MApN

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 10 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

VIDEO: Începe Super Rally 2024 la Alba Iulia: Zeci de mașini puternice pe străzi din oraș. Programul competiției

G4Media acum 55 minute
Începe Super Rally la Alba Iulia. Spectatorii vor putea vedea zeci de mașini puternice, în cursă pe străzi din oraș, transmite Alba24. Vor lua startul peste 20 de piloți, din Alba și din țară. Este prima etapă a campionatului național de super rally

Cinci destinaţii de evitat pentru turiştii care vor să economisească bani

Mediafax acum 56 minute
Într-un studiu realizat de publicaţia britanică MoneyWeek în colaborare cu o agenţie de turism, au fost analizate costurile pentru o zi şi o noapte în diverse oraşe turistice din lume. S-au luat în calcul preţurile pentru cazare la hotel, transport

Reuters: Ce se va întâmpla când va expira acordul de tranzit al gazelor al Rusiei cu Ucraina?

News.ro acum 2 ore
Ucraina a declarat că nu va prelungi un acord de cinci ani cu grupul rus Gazprom privind tranzitul gazelor ruseşti către Europa, când va expira la sfârşitul anului, dar că sunt explorate alternative, relatează Reuters. De la războiul din Ucraina, No

O creatoare de conţinut din Dubai, amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă cu nisip roz din Sardinia

News.ro acum o ora
O creatoare de conţinut din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri video şi fotografii cu escapada sa, informea

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Vremea

București
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°