Reuniţi sub umbrela Asociaţiei Române a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatri (ARTOP), câţiva medici pasionaţi fac eforturi să imprime colegilor, mai ales celor tineri, un suflu optimist. Lucrările celui de-al cincilea congres ARTOP au adus la vedere nu doar zone fortificate, ci şi unele încă vulnerabile, ale unei specialităţi abia ieşite dintr-un război al orgoliilor. Un reportaj de Iftimie Nesfântu.

Reuniunile medicale organizate în ultimii ani nu mai seamănă decât rareori cu cele de acum unul sau două decenii. Fie urmând „moda“ din ţările vestice, fie dând curs unor aşteptări şi metode de pregătire continuă mai aproape de realităţile din spitale şi clinici universitare, organizatorii izbutesc, mai ales când sunt motivaţi şi creativi, să depăşească prejudecăţi şi clişee. În sesiuni paralele sau în tandem medic–echipă, asistentele medicale îşi pot împărtăşi experienţa în lucrări ce rivalizează uneori cu cele ale medicilor. Programul cultural este gândit în aşa fel încât să potenţeze asimilarea rapidă a informaţiilor de ultimă oră, intervenţiile operatorii transmise în direct în sala de conferinţe sau la distanţă au devenit obişnuite – chiar şi în spitale de provincie, e drept, mai rar – iar cursurile precongres ajută la familiarizarea medicilor tineri cu noi tehnici şi tehnologii, pregătindu-i pentru a asimila mai uşor noţiunile audiate. Eforturile de schimbare, dorinţa de a veni cu noutăţi şi de a încuraja şi motiva medicii tineri, încă indecişi, parcă sunt şi mai mari atunci când o specialitate nu este văzută cu ochi buni de către cei care „fac cărţile“.

Întru recunoaşterea Ortopediei pediatrice

Una dintre specialităţile medicale altădată recunoscute, dar apoi eliminată din nomenclatorul specialităţilor, a fost ortopedia pediatrică. Din fericire, câţiva din liderii specialităţii, grupaţi în jurul profesorului Gheorghe Burnei, au