Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familia fostului pugilist Camacho a decis ca acesta să fie menţinut artificial în viaţă

Publicat in Mediafax, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Familia fostului campion mondial la box Hector "Macho" Camacho, împuşcat marţi în cap şi declarat de medici în moarte clinică, a refuzat ca portoricanul să fie deconectat de la aparatul ce îl menţine artificial în viaţă.

"Este în mâinile Domnului. Papi era un mare luptător, acum se luptă pentru viaţa sa şi trebuie să îl lăsăm să o facă până la capăt", a declarat fiul fostului sportiv, Hector Camacho Jr.

Doctorul Ernesto Torres, directorul centrului medical în care a fost internat Camacho după ce a fost împuşcat, a spus că fostul campion nu a dat niciun semn de activitate cerebrală.

Potrivit presei, familia va mai aştepta câteva zile până când ar putea hotărî deconectarea lui Camacho de la aparatul de respiraţie artificială, mătuşa fostului sportiv, Aida Camacho, declarând că aşteaptă ca la centrul medical să sosească şi ceilalţi trei copii ai campionului, Justin (22 de ani), Christian (14 ani) şi Taylor (14 ani0.

Fostul campion mondial, în vârstă de 50 de ani, a fost împuşcat în cap, marţi, în apropiere de Bayamon, într-o maşină în care era pasager, şoferul murind pe loc. Focurile de armă au fost trase din alt vehicul.

Poliţia locală a precizat că două persoane au fugit cu o camionetă, însă până acum nu a fost arestat niciun suspect şi nu se cunosc motivele atacului.

Un purtător de cuvânt al poliţiei, Alex Diaz, a spus că într-un buzunar al şoferului ucis s-au găsit nouă pacheţele de cocaină.

Camacho, campion mondial la trei categorii diferite (superpană şi uşoară WBC şi superuşoară WBO), a fost unul dintre boxerii marcanţi ai anilor '80. El i-a avut ca adversari pe Roberto Duran, Oscar De La Hoya, Julio Cesar Chavez, Sugar Ray Leonard, Felix Trinidad, Ray Mancini şi Greg Haugen.

Născut la Bayamon, Camacho a crescut în Harlem (New York). Portoricanul, cunoscut pentru desele sale probleme cu drogurile, a fost acuzat

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 6 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 5 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 3 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 10 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 5 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 6 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 5 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 4 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 5 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

20°/32°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

19°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°
mar.

17°/25°