Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul majorează pragul achiziţiilor publice directe, cu aplicare din 2013

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Pragul valoric al contractelor de la care autorităţile pot cumpăra direct produse, servicii sau lucrări, fără să fie obligate să iniţieze licitaţii publice, va fi majorat în şedinţa de marţi a Guvernului şi urmează să fie aplicat la noul nivel începând cu 1 ianuarie 2013.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Lucian Dan Vlădescu, a precizat ieri că propunerea sa este ca pragul achiziţiilor directe să fie dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro, dar decizia finală va aparţine Guvernului.

Întrebat care sunt argumentele ridicării acestui prag în condiţiile în care, în cazul programelor finanţate din fonduri europene, Comisia Europeană a reclamat numeroase nereguli şi chiar fraude în sistemul de achiziţii publice, preşedintele ANRMAP a susţinut că valoarea achiziţilor directe este mică în raport cu suma totală a achiziţiilor publice.

Potrivit statisticii ANRMAP, cuantumul procedurilor de achiziţie publică situate între 1 euro şi 30.000 de euro este de 17% din totalul procedurilor, iar ca valoare reprezintă 0,97% din suma achiziţiilor publice.

Vlădescu a invocat totodată ca argument faptul că de multe ori o procedură de achiziţie publică generează cheltuieli mai mari din partea autorităţii contractante decât atunci când aceasta realizează o achiziţie directă.

În ordonanţă, majorarea pragului de achi­ziţii directe este explicată prin "flexibi­liza­rea procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, având în vedere şi gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene".

În cazul pragurilor pentru achiziţiile publice cu proceduri, preşedintele ANRMAP a declarat că valorile au fost corelate ultimului regulament european în domeniu.

Conform modificărilor ce vor fi aduse sistemului de achiziţii publice, orice achiziţie directă mai mare de 5.000 de euro va trebui

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 5 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 6 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 8 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 12 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 12 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 8 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 11 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

MAI: Continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv pe reţelele sociale, conform legislaţiei în vigoare

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii MAI au transmis că, „pentru corecta informare a publicului, având în vedere anumite informaţii apărute în spaţiul public privind sancţionarea unor persoane care au continuat campania electorală prin postări pe reţelele de socializare”

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 8 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 6 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°