Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Executorul judecătoresc care a mers la Divizia Petrochimică Bradu, agresat de salariaţi

Publicat in Gandul, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Executorul judecătoresc care a mers, vineri, la Divizia Petrochimică Bradu pentru a scoate la licitaţie mai multe bunuri ale societăţii, în contul unei datorii, a fost huiduit şi bruscat de către angajaţi, la ora transmiterii acestei ştiri aproximativ 300 de salariaţi protestând în faţa unităţii.

Vineri dimineaţă, aproximativ 300 de angajaţi de la Divizia Petrochimică Bradu s-au adunat în curtea unităţii, cerând anularea licitaţiei la care ar urma să fie scoase la vânzare aproape o mie de bunuri imobile de pe platforma petrochimică piteşteană, în contul unei datorii de peste şapte milioane de euro.

Salariaţii protestează în faţa pavilionului administrativ al Diviziei Petrochimice Bradu, scandând "Unitate" şi "Vrem capul lui Roibu".

Potrivit preşedintelui Sindicatului Unirea de la Divizia Petrochmică Bradu, Marian Dumitru, salariaţii consideră ilegală licitaţia şi cer anularea acesteia.

"Oamenii sunt nemulţumiţi de decizia aceasta, practic licitaţia dă frâu liber tăierii instalaţiilor de pe platforma petrochmică. Nu putem fi de acord cu această acţiune, este nedreaptă şi ilegală. Au fost negocieri la Râmnicu Vâlcea, între conducerea Oltchim cu firma respectivă, dar constat că licitaţia va avea loc astăzi. Dacă nu se găseşte o soluţie pentru a anula această licitaţie, astăzi vom asista la un măcel între lichidatori şi salariaţi. Va fi vinerea cea neagră, cum nimeni nu şi-a dorit-o, va fi într-adevăr vinerea neagră a vânzărilor", a declarat preşedintele Sindicatului Unirea din cadrul Diviziei Petrochimice Bradu.

În jurul orei 10.00, la societate a ajuns un executor judecătoresc care urma să organizeze licitaţia, acesta fiind huiduit şi bruscat de către o parte a salariaţilor şi cerând intervenţia Poliţiei.

La ora transmiterii acestei ştiri, la faţa locului au ajuns jandarmii, iar conflictul a fost aplanat, executorul judecătores

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 23 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Replica Rusiei după ce România a declarat un diplomat rus persona non-grata ca urmare a cazului de spionaj

HotNews acum 23 minute
Rusia va riposta după ce România a decis expulzarea unui diplomat rus de la Ambasada Moscovei la București, declarat persona non grata la scurt timp după ce DIICOT a anunțat arestarea unui român pentru spionaj în favoarea Rusiei, a anunțat Ministeru

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 3 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum 56 minute
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Monica Niculescu la a 34-a finală la dublu în circuitul WTA » Luptă pentru trofeul de la Strasbourg

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Monica Niculescu (36 de ani, 57 WTA) și Cristina Bucsa (26 de ani, 72 WTA) s-au calificat în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg, după o victorie clară în fața perechii olandezo-braziliene Demi Schuurs/Luisa Stefani cu 6-1, 6-4.

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Armata israeliană anunță că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fâșia Gaza

HotNews acum 49 minute
Armata israeliană a anunțat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici reținuți în Fâșia Gaza de la atacul comis de mișcarea islamistă Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, care a declanșat războiul în teritoriul palestinian, potrivit A

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°