La 58 de ani, arată ca de 45. Fost sportiv de performanţă şi antrenor de lupte greco-romane şi de judo, a devenit cunoscut cu câţiva ani în urmă, ca şef la Direcţia Judeţeană de Sport, iar apoi ca director al Clubului Sportiv Municipal, funcţie în care l-a numit, culmea, un primar liberal.
Intrat în PD în 1996, se recomandă drept un membru din "garda veche" a partidului, dar n-a ieşit în faţă până acum, când a decis să candideze la Senat în colegiul 4 Oradea. Ce l-a determinat la acest pas, într-o perioadă când PDL-iştii nu se prea înghesuie să iasă în public?
Sportul scoate oameni
- Sunteţi om de sport, dar şi om de afaceri. Ce v-a făcut să preferaţi discreţia?
- Risc să par acum lipsit de modestie, dar nu sunt genul care să bată toba că am făcut cutare sau cutare lucru. Mi-a plăcut mai puţin să vorbesc şi mai mult să acţionez, iar apoi să văd că oamenii din jurul meu sunt mulţumiţi şi că avem rezultate împreună.
- Jurnaliştii de sport zic că sunteţi un conducător de club atipic, care în loc să-i stoarcă vistieria scoate din buzunar pentru antrenori şi sportivi, mai ales pentru copii.
- Din păcate, şi în sport sistemul e cam lipsit de resurse, şi tot cam risipitor, iar mie nu-mi place să mă plâng că nu avem bani, iar apoi să nu avem nici rezultate. Mi-a plăcut să împart din ceea ce am şi cu sportivii, fiindcă mă consider şi acum un sportiv. Pe de altă parte, unii copii, dacă n-ar fi avut bani pentru o alimentaţie adecvată, echipamente, transport şi cazare la competiţii, ar fi abandonat şi s-ar fi pierdut. Inclusiv ca oameni, trăgând concluzia că nu merită să munceşti fiindcă nu eşti răsplătit. Am fost, însă, şi exigent, căci în schimb am cerut rezultate, medalii cu acoperire reală, să fie campioni naţionali, componenţi în loturile ţării, să ne reprezinte la campionate europene şi mondiale.
- Dar la ce bun sportul astăzi?
