Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai mulţi jucători de la Severin şi-au depus memorii! "Nu e normal ce se întâmplă la clubul nostru"

Publicat in Pro Sport, vineri 23 noiembrie 2012 ·

Cel mai longeviv jucător al Severinului n-a mai suportat haosul de la malul Dunării şi a depus memoriu pentru a deveni liber de contract. Aflat din 2007 în Mehedinţi, Milan Mitic a mai trecut prin două desfiinţări, ale echipei-fanion a judeţului, FC Drobeta, şi speră ca actualul club al Severinului, adus din Craiova în urmă cu doi ani, să nu aibă aceeaşi soartă.

La debutul în Liga I, sârbul de 28 de ani a fost integralist în toate cele 15 etape în care a avut drept de joc. Mitic n-a evoluat cu Oţelul Galaţi, fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. În toată această perioadă, nou-promovata din Oltenia s-a confruntat cu grave probleme financiare, iar criza continuă. "Am tot sperat să se îndrepte situaţia, dar nu s-a schimbat nimic. E greu să joci fotbal fără bani. Nu e normal ce se întâmplă la noi. Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Sper să nu se desfiinţeze clubul în iarnă şi să se găsească soluţii pentru a continua în Severin. Suporterii merită să aibă echipă, fie ea şi în liga secundă", a spus Mitic. De altfel, neplătiţi din vară, majoritatea jucătorilor de la CS Turnu Severin şi-au depus memorii şi vor pleca la finalul anului de la malul Dunării!

Vrea tot în România

Mitic va lua o decizie în privinţa următoarei destinaţii după meciul cu Concordia Chiajna, din 15 decembrie, ultimul din acest an. Până atunci, sârbul speră să scape Severinul de statutul de "lanternă roşie" a Ligii I. Primul prilej e luni seara, când echipa de la Dunăre va întâlni Viitorul Constanţa. "Eu voi juca cu sufletul şi în ultimele patru meciuri din acest an şi sper să mai aducem puncte şi să scăpăm de ultimul loc. Luni întâlnim o echipă tânără, dar foarte bună, însă îmi doresc să obţinem a doua victorie a sezonului. Din ianuarie aş dori să joc tot în România, dar cred că e timpul să fac şi o schimbare de oraş. Sunt de 5 ani la Severin. Mă simt bine în România, am înv

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 59 minute
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție

Adevarul acum 17 minute
Schimbări la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Comisarul șef Florin Dogaru a fost înlocuit din funcție, au transmis miercuri, 19 iunie, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 37 minute
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Primul model electric al companiei Ferrari va costa peste 500.000 de euro

Mediafax acum o ora
Prima maşină electrică a Ferrari va costa cel puţin 500.000 de euro, a declarat o sursă pentru agenţia Reuters. Producătorul auto de lux se pregăteşte să deschidă o fabrică care va produce acest model şi ar putea creşte producţia grupului cu până la

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Vremea

București
acum

37°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°