Piaţa Mare a Sibiului s-a dovedit neîncăpătoare sâmbătă seara pentru cei care au venit să vadă spectacolul deschiderii oficiale a Târgului de Crăciun. Peste 8000 de oameni au aşteptat cu nerăbdare să îşi facă apariţia Crăiasa Zăpezii, a cărei voce a acoperit întreaga suflare cu Povestea de Crăciun, dar şi Nicola.
Târgul de la Sibiu a fost declarat deschis oficial chiar de reprezentantul Ambasadei Austriei la Bucureşti, venit special pentru cea de-a şasea ediţie.
"Este uşor de remarcat că acesta devine din an în an tot mai frumos. Doresc tuturor vizitatorilor clipe frumoase în aşteptarea sărbătorilor şi Crăciun 2012 Fericit! Declar oficial Târgul de Crăciun deschis!", a spus ataşatul pentru probleme sociale al Austriei la Bucureşti, Barbara Schofnagel.
Reprezentanţii cultelor din Sibiu: catolic, ortodox, evanghelic şi reformat au lansat un mesaj de unitate şi credinţă sibienilor în prag de sărbători şi, inainte de începerea spectacolului, au cântat împreuna colinda "Trei păstori se întâlniră".
Crăiasa Zăpezii şi-a făcut apariţia în apropierea bradului de Crăciun şi a fost înălţată la peste 20 de metri, de unde a putut fi admirată de spectatori.
Bucuria miilor de sibieni şi a turiştilor a crescut atunci când pe scenă şi-a făcut apariţia Nicola. Solista s-a arătta la fel de încântată de numărul mare de spectatori şi de înfăţişarea oraşului. " Sibiul s-a luminat şi ma să iau cu mine filmuleţul acela pe care l-am făcut, am să iau cu mine pozele pe care am să le fac aici, în Sibiu, şi-am să le pun pe wall-ul meu de pe facebook", a promis Nicola în timpul concertului.
Timp de cateva minute organizatorii au oferit şi un spectacol de lumini deasupra întregiului Târg de Crăciun.