După câte s-au spus şi scris despre Traian Băsescu, nu mai pot gândi lumea noastră decât în scenarii apocaliptice.
Ar fi deja vorba de scenarii cu totul şi cu totul speciale. Ele descriu ceva straniu, ca un început de lume după haos sau ca un sfârşit groaznic. Lipseşte mijlocul vieţii liniştite şi împăcate. Limba acestui scenariu mi-o închipui a fi una absolut nouă, dar simplă-simplă, inventată de un animal social gigant sau de unul infim, aproape invizibil. Un asemenea animal social ar putea fi un străbun, cu molecula vieţii tulbure, uriaşă, sau invers, unul mâncat pe dinăuntru de bacteriile modernităţii. Nu e vorba deloc despre o limbă comună, trainică, folositoare şi hrănitoare, ci de una pe dos. Asta-i limba prin care aflăm, în spaţiul public, din media, din bârfe, ce face Fiara Supremă în bârlogul ei sacru. Deja mă folosesc de ea, ca să-l descriu pe Preşedinte. Acum, Traian Băsescu.
Dacă urmăm limba asta groaznică, aflăm că Băsescu face mereu alţi zei din nimicul nostru, numai din atingeri mentale, nu senzuale. Zei răi şi puternici ţâşnesc din ochii lui. MRU, de exemplu, a ţâşnit aşa şi s-a încarnat într-un agent al marilor corporaţii din umbră, de armament pentru arabi sau pentru ruşii albi, cei care-l ţin în cătarea armei pe Putin. Ar mai putea fi şi un nabab al unsorilor şi cremelor pentru Marele Nud Perfect din Politică, fără leziuni şi iritaţii. O politică neagră şi umedă, plină de duhori şi ciuperci. Un cabotin, apoi, care iniţiază şi dirijează, cu pielea lui albă şi pură, metamorfozele omului biologic spre un statut de diplomat diabolic. Un negociator al programelor SUA, care îneacă în sânge Europa, China şi Rusia. H.-R. Patapievici, dintr-un dandy al filozofiei moderne, devine astfel un ceva dubios, cu papion de înţelept rafinat, tânăr şi perfid. Sau drept principe al unui rău indus mental sau cultural. Cu el în centru, fix şi nemişcat,
