E de zece ori mai uşor să scrii un roman cu spioni decît o anchetă despre o afacere de spionaj. M-am convins de asta citind cartea lui Liviu Tofan, despre tentativa Securităţii de a-i suprima la Paris pe Virgil Tănase şi Paul Goma, la ordinul lui Ceauşescu*.
Spionul care trebuia să-l otrăvească pe Goma şi să-l împuşte pe Tănase, fiindcă-i demolau imaginea lui Ceauşescu în străinătate, era junele maior Matei Haiducu, ajuns cap de reţea în Franţa, după fuga generalului Pacepa. Povestea se ştie, nu şi dedesubturile ei. Am ascultat-o prima oară la Europa Liberă, aproape în timp real. A început cu un articol publicat de Virgil Tănase în revista Actuel. Tănase îl mai forfecase pe Ceauşescu. Acum îl făcea şi de rîs. Tocmai cînd Mitterand se pregătea să vină la Bucureşti.
Securitatea află de nimicitorul articol de la şopîrliţa, nu de la capul de reţea din Franţa. Îi prezintă o notă lui Ceauşescu care-l cheamă la ordin pe generalul cu patru clase, Pleşiţă, urmaşul lui Pacepa la DIE, şi-i porunceşte furibund să-l lichideze pe Tănase. Şi pe Goma! Speriat că-l pune Ceauşescu să spioneze intersecţiile, Pleşiţă îl aduce pe Haiducu la Bucureşti, îl dotează cu otravă pentru Goma şi-i ordonă să scape de Tănase cum o şti mai repede. Haiducu n-ar fi avut apăsări de conştiinţă să-i omoare pe cei doi, dar îi era frică să nu fie adus în ţară de tot, după aia. Se predă securiştilor francezi.
Urmează o capodoperă de intoxicare la care ia parte şi Mitterand. Haiducu îl ratează plauzibil pe Goma.Tănase „e răpit” de DST, care-l ascunde cîteva luni, în timp ce ziarele îi acuză pe securiştii din România Mitterand ştie cum stau lucrurile, dar protestează oficial şi nu se mai duce la Bucureşti. Ceauşescu îl decorează şi-l avansează în secret pe „eroul” Haiducu. După cîteva luni, Virgil Tănase reapare, alături de Haiducu şi de Goma într-o conferinţă de presă. Eroul îl dă în vile