Orice ai spune si oricum ai lua-o, animalele trebuie sa traiasca pe cat posibil in habitatul lor natural, asa cum si omul traieste in al lui (sufragerie...) si sa se bucure fiecare in parte de prezenta si frumusetea celuilalt cu limita pentru ca grija exagerata fata de animale este la fel de nenaturala pe cat este si lipsa de emotie fata de ele. Cu cateva zile in urma am fost martorul eutanasierii unui caine, adica a provocarii mortii controlate a lui. Totul s-a petrecut in curtea unui vecin si prieten, stapan al animalului care suferise prea mult de o boala ce nu-i mai dadea nicio sansa de supravietuire. Trebuia scutit de chinuri. Am mers oarecum entuziast, nerabdator sa asist si sa ajut la un eveniment deosebit care mi-ar fi dat culoare interesanta zilei. Ei bine, in momentul cand animalul, culcat pe o parte si sprijinit de stapan si doctor, si-a primit injectia letala, lasandu-si intr-o secunda capul moale in inconstienta, m-a lovit o suferinta combinata cu o bucurie ciudata inimaginabile. Am izbucnit in plans liber, necontrolat, inexplicabil. Linistea si repeziciunea cu care acel animal a trecut in lumea cealalta m-au facut praf. Daca ar fi scos cel mai mic sunet, daca s-ar fi zbatut, urlat, orice altceva, nu m-ar fi facut sa simt cum simteam. La moartea unui om cu o suta de bocitoare n-as fi fost atat de afectat. Am incercat apoi sa-mi explic reactia mea scapata de sub control, neasteptata si nu am putut gasi altceva decat durerea frumusetii tragice a acelui moment. Atat si nimic mai mult. Astfel se intelege afectiunea pe care multi oameni o revarsa asupra animalelor ce traiesc in proximitatea lor, dedicatia cu care le ingrijesc si le protejeaza, sacrificiul de care dau dovada incredibil de multi in favoarea unor necuvantatoare abandonate. Evident ca in unele situatii sunt exagerari; atribuirea de insusiri omenesti unor patrupede, reptile, zburatoare, pesti si a