Fiecare naştere ar trebui să reprezinte o bucurie pentru orice mamă, dar când evenimentul se produce aproape de vârsta la care ele ar trebui să se joace cu păpuşile, lucrurile se încadrează mai degrabă în anormal. În judeţul nostru, numărul fetelor minore care au rămas însărcinate şi care au devenit mame a crescut alarmant anul acesta. De la începutul anului şi până în luna octombrie, 89 de minore au devenit mame.
Este foarte greu de explicat, chiar şi de către psihologi cu experienţă, despre ce simte cu adevărat o copilă care se trezeşte pur şi simplu în braţe cu propriul copil. Sentimentele contradictorii provocate de o asemenea inedită postură pot produce confuzie de moment şi disfuncţii cel puţin comportamentale pe termen lung. Potrivit asistentului social, Coman Floricica, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Călăraşi, în judeţul nostru, anul acesta, situaţia este îngrijorătoare, în ceea ce priveşte numărul gravidelor/mamelor minore. Astfel, de la începutul anului şi până în luna octombrie, 89 de minore au devenit mame, dintre care 53 provin din mediul rural, iar 36 din mediul urban. Tinerele care ajung să poarte o sarcină la vârste fragede provin în general din familii dezorganizate, care trăiesc mai ales în mediul rural. “Mamele minore au fost monitorizate, sprijinite şi totodată consiliate cu privire la responsabilităţile parentale şi la prevenirea separării copilului de familie. Toţi copiii gravidelor/mamelor minore luate în evidenţa DGASPC Călăraşi au fost integraţi în familia naturală, cuplurile fiind monitorizate, în comunitate, prin primăriile de domiciliu”, a precizat Coman Floricica, asistent social din cadrul DGASPC Călăraşi. Cu fiecare minoră care naşte, ceva se surpă pe nesimţite în rolul social al familiei, în capacitatea educaţională a societăţii, în viteza de reacţie a celor care ar trebui să se