V.M.: Să vorbim puţin despre manuscrisele lui Vasile Voiculescu. Unele se află la Biblioteca Academiei, la Biblioteca Centrală de Stat, la Muzeul Literaturii, cât şi la Muzeul de literatură al Moldovei. Mai întâi aş vrea să lămurim un lucru. De câte ori se pomeneşte, în studiile ce-i sunt consacrate, despre o operă sau alta, despre anumite scrisori, memorii etc. se afirmă lapidar că ele se află “în arhiva familiei”. Aşa, de pildă - şi mi se pare important - paralel cu sonetele, Voiculescu a scris 160 de poezii cu caracter religios, care e lesne de priceput că n-au putut să fie publicate. Şi aceste poezii, zice-se, s-ar afla în “arhiva familiei”. Care este adevărul? Există o asemenea arhivă sau este un mit?

În studiile consacrate lui Vasile Voiculescu există unele afirmaţii îndoielnice sau cel puţin bizare. Aşa de pildă, Florentin Popescu este de părere că, ajuns student la medicină, poetul “avea să simtă şocul trezirii la realitate”, ce se va traduce, pe plan cerebral, prin “descoperirea absenţei lui Dumnezeu şi ancorarea în cel mai pur materialism”. Iar mai departe, acelaşi autor spune că Vasile Voiculescu ia contact cu filosofia şi literatura Orientului, ba chiar practică unele exerciţii venite din Asia, fără a exagera însă în cultul pentru curentele filosofice orientale. Ion Apetroaie susţine pe de altă parte că, în copilărie, Vasile Voiculescu savura ritualul religios numai în mod exterior, pentru solemnitatea şi gravitatea lui. Tot Ion Apetroaie susţine:

“Cultul misterelor biblice a fost la el o simplă convenţie decorativă”. Rostul acestor afirmaţii mi se pare limpede: acela de a subţia aureola de poet mistic a lui Vasile Voiculescu. Foarte bine. Dar atunci cum se explică îndelungata şi rodnica lui colaborare la “Gândirea” lui Nichifor Crainic, cum se justifică “Poemele cu îngeri”, cum se explică sutele de poeme religioase pe care le-a scris în