Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul Airbus va livra 60 de aeronave în China, în valoare de 5,4 miliarde de dolari

Publicat in Antena 3, duminică 25 noiembrie 2012 ·

Grupul francez Airbus va livra 60 de aeronave pentru pasageri A320 către compania de stat China Eastern Airlines Corp., comandă cu un preţ de catalog de 5,4 miliarde de dolari, câştigată la mai puţin de două săptămâni după aplanarea unei dispute comerciale între UE şi Beijing, transmite Bloomberg.

China Eastern a obţinut o reducere semnificativă de preţ, iar conforma cordului Airbus va prelua 18 aeronave mai mici pentru zboruri regionale, în valoare de 241 milioane dolari, a anunţat companai chineză într-un comunicat.

Planurile UE de a impune taxe pe emisiile de carbon pe zborurile care intră şi ies din spaţiul comunitar au fost suspendate pe 12 noiembrie, după ce mai multe ţări, printre care China, India şi Rusia, au ameninţat că vor reacţiona prin măsuri dure la o astfel de directivă.

EADS, compania mamă a Airbus, avertizase că planurile UE ar putea determina China să caute avioane la alt producător.

"Cred că a fost transmis un mesaj acolo. China nu a făcut prea multe comenzi de A320 în ultima perioadă, şi se pare că Airbus a încetinit producţia până la rezolvarea disputei. Se numeşte atenţia faţă de necesităţile clientului", comentează Sandy Morris, analist la Jefferies International, Londra.

Cele 60 de aeronave A320 vor ajunge la China Eastern în perioada 2014-2017 şi vor fi utilizate în principal pentru zboruri interne. Compania chineză a înlocuit anul trecut la o comandă pentru 24 de avioane Boeing 787 cu 45 de aeronave mai mici 737, din cauza scăderii cererii.

Airbus deţine o fabrică de asamblare a avioanelor A320 în China.

China şi celelalte ţări care au protestat faţă de planul UE privind taxarea industriei aeriene pentru emisiile de gaze cu efect de seră au indicat că Europa ar trebui să aştepte elaborarea unui astfel de program la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite. @N_P

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 5 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum o ora
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum o ora
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 3 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Ungaria spune că a găsit o soluţie pentru plata gazelor ruseşti fără a încălca sancţiunile americane

HotNews acum o ora
Ungaria a găsit o soluţie care îi va permite să plătească pentru gazele ruseşti livrate prin conducta Turkstream din Bulgaria fără a încălca sancţiunile americane, a anunţat vineri ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, fără a da de

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum o ora
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 4 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 5 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 5 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/5°
sâm.

-1°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°