Credincioşii pot venera moaştele Sfintei Tereza până luni la Catedrala Schimbarea la Faţă de pe Bulevardul Eroilor. Moaştele Sfintei au mai fost la Cluj-Napoca în urmă cu 10 ani.
SfântaTereza de Lisieux este declarată Doctor al Bisericii şi Doctor al iubirii. Este o sfântă care îi învaţă pe credincioşi să iubească, iar relicvariul care conţine o bucată din mandibula acesteia a fost adus la Cluj din Franţa.
"Avem nevoie de aceşti minunaţi sfinţi care vin în întâmpinarea noastră să ne înveţe să iubim prin scrierile lor, prin ceea ce ei au trăit. Spune Tereza aşa: Eu nu mă tem de un Dumnezeu care s-a făcut atât de mic pentru mine, El nu este altceva decât iubire şi milostivire", a spus Anton Crişan, rector al Catedralei.
Moaştele Sfintei Tereza şi ale părinţilor ei sunt însoţite de sora Teofilia, călugăriţă de Lisieux de origine română şi sora Marie Emanuelle călugăriţă din Bosnia Herţegovina. "De doi ani de zile sunt la Lisieux, acolo unde Sfânta tereza a Pruncului Isus a trăit, în mănăstirea Carmelului. Importanţa moaştelor este foarte mare pentru mine personal pentru că prin moaşte Tereza este prezentă şi cu Tereza cerul întreg", a povestit sora Teofila, călugăriţă de Lisieux.
Zeci de credincioşi au venit încă de aseară pentru a se ruga la moaştele Sfintei Tereza. Tereza de Lisieux a fost beatificată de Papa Pius al XI-lea în 1923, iar în 1997 Papa Ioan-Paul al II-lea a declarat-o Doctor al Bisericii, fiind a treia femeie care poartă acest titlu.