Acesta ar trebui să fie, potrivit lui Silviu Purcărete, titlul spectacolului pe care el l-a montat la TNB.

 În cel mai nou spectacol al lui Silviu Purcărete creat la Teatrul Naţional din Bucureşti (fiind şi prima colaborare a celebrului regizor cu această instituţie), “Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, pensionarul Leonida, revoluţionar republican, dar cu morav auster, este interpretat, pe rând, de un actor şi o actriţă: Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ. Mai întâi, el este Leonida şi ea Efimiţa (Miţa) şi apoi ea – Leonida şi el – Miţul.

Inversarea rolurilor şi jocul acestor mari artişti scot şi mai mult în vileag ciudăţeniile personajului cu pricina. Văzut în acest mod în două ipostaze, ne dăm seama încă o dată că genialitatea lui Caragiale nu a ţinut doar de epoca sa (piesa datează de pe la 1880), că Leonida – ironic, lipsit de bune însuşiri, trăieşte astăzi alături de Efimiţa lui… şi câţi alde Leonida îşi duc veacul în secolul “vitezei”, al “informaticii”.

Nu, nu-i vedem pe cei doi artişti în travesti. Doar că şi femeia se zbate în “furoare politică”, ea este o republicană pătimaşă. Ochiul din mintea ei vede fără ocoliş intenţiile reacţiunii, care “a prins iar la limbă”. Dacă Victor Rebengiuc în primele 30 de minute ale spectacolului pune accent pe o anume stare a lui Leonida, Mariana Mihuţ scoate în evidenţă altă situaţie în care se află personajul. Astfel, cele două părţi sau, de ce nu două spectacole, a câte 30 de minute, ni-l prezintă pe un Leonida, care vieţuieşte de peste un secol, şi cine ştie câte “zile” va mai avea, în cultura română, căci în existenţa de zi cu zi a românilor ăsta parcă ar fi fost dat de la Dumnezeu. O povară a naţiunii? Oricum, farsa lui Caragiale în această variantă a lui Purcărete cinsteşte cum se cuvine Anul Caragiale marcat în 2012 cu prilejul centenarului împlinit de la dispariţia marelui scriitor.

@