"De obicei viitorul nu dispare, pentru ca nu are cum. Sunt situatii insa cand o parte din el se refugiaza in trecut. Poate sa dispara, in schimb, anumite obiecte, ce ocupa un anume loc acolo..." Doamna Wanda avea fobie fata de rozatoare, de aceea si tinea in casa ei atatea pisici. Era suficient sa auda rostindu-se in preajma ei cuvantul soarece sau sobolan, ca incepea sa tremure ca varga... si asta deorece ii era teama ca nu cumva fetusii pe care-i lepadau femeile in canal sau tomberoane sa ia chipul rozatoarelor, avand tendinta de a se intoarce, pe orice fel de gaura, in pantecele din care au fost expluzati. Uneori avea chiar impresia ca toti fetusii din lume o sa se oploseasca dupa lasarea intunericului in burta ei. Noaptea, bacanita cobora in beci si controla capcanele. Cursele de soareci stateau nemiscate la locul lor. Momelele ramaneau neatinse luni intregi, si cu toate astea, femeia simtea nevoia sa vada cu ochii ei si sa verifice ca in casa sa nu s-a strecurat nici un intrus. Fie el soarece sau altceva. Cand cumparase imobilul, intr-adevar, gasise inauntru multe gauri. Atat in dusumea, cat si in pereti si in tavan. Avusese insa grija sa astupe fiecare borta cu mortar, dupa ce in prealabil umpluse golurile cu sticla pisata amestecata cu verde de Paris. Cu toate astea, auzea sau avea impresia ca aude, noaptea, cate un chitcait, urmat de alte zgomote ciudate. Atunci lua lanterna si cobora la subsol. La un moment dat se gandise sa verifice si podul, unde, descoperise un fel de cufar mare sau o lada de zestre, plina cu tot felul de hartoage ingalbenite, printre care si mosoare de ata si capete de lumanari. Femeia sunase vechiul proprietar, intrebandu-l daca recuzita e a lui. Cand i-a spus ca-i vorba despre un cufar, proprietarul a ramas foarte mirat. Stia ca l-a luat de acolo si l-a dus in noul sau imobil, depozitandu-l tot in pod. Doamna Wanda l-a rugat sa verific