Recenta ediţie, a doua, a Concursului judeţean de teatru şcolar, desfăşurat în incinta noului sediu al Centrului de Cultură şi Artă, care este iniţiatorul şi orgamizatorul în această formulă, mi-a oferit prilejul oportun, îmi place să cred, de-a reaminti colegilor dascăli care s-au angajat în onorabila şi dificila muncă de îndrumători artistici câteva reguli care ţin de ABC-ul reprezentaţiei teatrale. Încerc să propun o dezbatere punctuală.

1. Repertoriul:

Când ne-am hotărât să propunem o activitate de teatru, pornim de la un anumit text, aproape concomitent cu observarea moptivată a colectivului de elevi, „surprinşi” de calităţile lor „artistice”. Ştim cu toţii: Copiilor le place să se joace interpretând anumite „roluri”, imitându-i pe adulţi şi ceea ce observă în jurul lor. „Hai să ne jucăm de-a…Teatrul!” Pe acest principiu trebuie să se bazeze şi să valorifice dascălii potenţialul claselor I – VII. Însă trebuie să alegem fie un text dintr-o bibliografie teatrală adecvată vârstei, din ce în ce mai dificil de găsit, fie texte epice sau poetice pe care să le dramatizăm împreună cu viitorii interpreţi. Schiţa lui I. L. Caragiale „Un pedagog de şcoală nouă” este o comedie ironică, „ţine” mai ales la clasele mari gimnaziale VI-VIII şi la ciclul liceal: Pentru cei mici există feerii şi poveşti simple şi scurte scrise de Al. Mitru şi Ion Vlasiu, de exemplu. Există încă în biblioteci cărţi din colecţia „Micul actor” a Editurii Ion Creangă. Cu mici adaptări, sau ajustări, textele conţinute în acestea pot fi valorificate. Sau cartea lui Ruth Bayers, Teatrul, izvor de fantezie creatoare, conţinând căteva texte pentru toate vârstele.

N.B. Teatrul popular este o componentă istoriceşte determinată a teatrului universal; nu se impune alocarea unei secţiuni speciale, cu juriu „specializat”. Este un concurs de teatru, nu parada portului popuilar. Farsele şi M