Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoltător! Autori necunoscuţi continuă să otrăvească porumbeii din Aleea Călinului (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, luni 26 noiembrie 2012 ·

Ucigaşii de porumbei lovesc din nou! După ce săptămâna trecută, autorităţile au ridicat saci cu aproape 200 de leşuri, luni, pe strada Aleea Călinului era, din nou, plin de porumbei morţi.

Pâlcuri de păsări în agonie umpleau, la fel, malul Peţei, iar conducerea RER Ecologic a trimis la faţa locului o echipă de muncitori să adune porumbeii morţi înainte să intre în putrefacţie şi să umple strada de miros de hoituri.

"În cursul zilei de luni am adunat porumbei morţi inclusiv de pe străzile învecinate, până în zona Grădinii Zoologice", a declarat BIHOREANULUI Ionel Ban, directorul tehnic al RER Ecologic.

Ziarul nostru a atras miercurea trecută atenţia asupra faptului că locuitorii din zona Aleea Călinului nu îşi pot deschide geamurile din cauza mirosului de hoit degajat de sutele de porumbei otrăviţi care umplu malul Peţei. A doua zi, angajaţii RER au ridicat din zonă nu mai puţin de 193 de hoituri, iar Garda de Mediu a declanşat o anchetă.

"Am ridicat probe de la faţa locului şi le-am trimis la analize. În momentul în care vom depista substanţa cu care au fost otrăvite păsările, vom face plângere la Poliţie pentru identificarea făptaşului", a spus Gheorghe Raţiu, şeful Gărzii de Mediu.

Reprezentanţii autorităţilor spun că misiunea de identificare a autorului este îngreunată de faptul că acesta trebuie prins în flagrant. "Autorul faptei este destul de greu de probat. S-ar putea foarte bine să le pună otravă în mansarda blocurilor, să treacă pe stradă şi să arunce momeală sau, dacă stă la casă, să le pună seminţele în propria curte, iar acolo noi nu putem intra", a declarat Alexandru Laza, directorul Poliţiei Locale.

În timp ce ancheta trenează, porumbeii au început din nou să moară pe capete, iar situaţia este departe de a fi rezolvată. "A doua zi după ce Primăria a adunat hoiturile zona a rămas curată, dar a treia zi au început din

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

Franța s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024,

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecţionata Franţei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena, conform Agerpres.ro

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 5 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum o ora
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 2 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 4 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Grecia introduce săptămâna de lucru de ȘASE ZILE din cauza scăderii populației și a lipsei de lucrători calificați

Gandul acum 3 ore
Guvernul grec spune că măsura introducerii săptămânii de lucru timp de 6 zile este necesară. Anterior, se discuta despre introducerea săptămânii de lucru timp de 4 zile în toată Europa. Dar din cauza populației în scădere și a lipsei de lucrători c

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°