Recepţia tehnică a proiectului ”Realizarea sistemului informaţional hidrometeor valoric de monitorizare a apelor şi incendiilor în vederea excluderii comune a riscurilor”, derulat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, a avut loc ieri la sediul Inspectoratului. La eveniment au participat prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, inspectorul şef al ISU Satu Mare, colonelul Iulian Burz, directorul ADI Transilvania Nord, Gheorghe Strâmb, alături de specialiştii care au implementat acest sistem.
Scopul proiectului, scăderea timpului de intervenţie
Prin acest proiect, ISU Satu Mare a realizat un sistem informaţional prin care cetăţenii sunt alertaţi rapid în cazul producerii unor incendii sau inundaţii, maşinile de intervenţie au fost dotate cu sisteme GPS performante, iar în cazul unei intervenţii, pompierii şi personalul medical (de pe ambulanţele SMURD) primesc în timp util informaţii privind ruta cea mai scurtă până la locul unde trebuie să se deplaseze, numărul şi locaţia hidranţilor existenţi în zonă, dar şi alte informaţii utile în cazul unei intervenţii. Totodată, a fost realizat un sistem performant de alarmare, în special pe Tur şi Crasna, vechile alarme electrice fiind înlocuite cu alarme digitale.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a declarat că va sprijini ISU Satu Mare pentru dezvoltarea sistemului şi după încheierea proiectului. ”Mă interesează funcţionalitatea sistemului şi dezvoltarea lui în continuare. În cazul unor intervenţii, şi câteva secunde în plus pot conta, de aceea trebuie să vă sprijinim pentru a scădea cât mai mult timpul mediu de intervenţie. Consiliul Judeţean va finanţa dotarea tuturor maşinilor de intervenţie cu GPS-uri moderne şi cu tablete pentru ca informaţiile să poată fi transmise cât mai rapid şi în detaliu personalului”, a spus Adrian Ştef.