Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scule contrafăcute confiscate de poliţişti, de Black Friday

Publicat in Opinia Buzau, marți 27 noiembrie 2012 ·

* Cu ocazia unui control efectuat la 16 agenţi economici, au fost descoperite peste 200 de astfel de unelte

Printre cei care s-a perindat pe la standurile comercianţilor de Black Friday, s-au numărat şi poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, scopul acestora fiind însă cu totul altul decât să se bulucească la vânătoare de reduceri, aşa cum au făcut sute de buzoieni.

În data de 24 noiembrie, poliţiştii au desfăşurat o serie de controale ce i-au vizat pe 16 agenţi economici care comercializează cu precădere unelte electrice, existând informaţii că pe piaţa locală au apărut la vânzare mai multe astfel de unelte contrafăcute. În decurs de câteva ore, poliţiştii au vizitat standurile celor 16 comercianţi, verificând legalitatea documentelor şi a mărfii expuse, şi având ocazia să constate că trei din aceştia vindeau produse ce prezentau evidente suspiciuni de contrafacere. Au fost depistate peste 200 de astfel de unelte care chiar aveau căutare, având în vedere că toţi comercianţii anunţaseră reduceri semnificative. Toate sculele ce prezentau suspiciuni de contrafacere au fost confiscate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor, valoarea estimată a acestora fiind de aproape 11.600 de lei. Pe numele comercianţilor care au fost depistaţi având la vânzare uneltele electrice contrafăcute s-au întocmit dosare penale pentru comiterea de infracţiuni prevăzute în legea privind mărcile.

* Cu ocazia unui control efectuat la 16 agenţi economici, au fost descoperite peste 200 de astfel de unelte

Printre cei care s-a perindat pe la standurile comercianţilor de Black Friday, s-au numărat şi poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, scopul acestora fiind însă cu totul altul decât să se bulucească la vânătoare de reduceri, aşa cum au făcut sute de buzoieni.

În data de 24 noiembrie, poliţiştii au desfăşurat o ser

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 10 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 8 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 8 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 10 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 12 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°