Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despăgubiri de până la 1 miliard de euro pentru proprietarii de imobile, în cazul unui cutremur puternic

Publicat in Gandul, marți 27 noiembrie 2012 ·

Solicitările de despăgubire în urma unui cutremur puternic înaintate de proprietarii de locuinţe asiguraţi vor fi acoperite în limita sumei de 1 miliard euro de către Fondul de Garantare al CSA, dacă societăţile care au vândut poliţele nu pot achita daunele produse în urma unei catastrofe naturale.

"Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a hotărât demararea procedurilor legale privind securizarea disponibilităţilor Fondului de Garantare printr-o poliţă de asigurare împotriva riscului de intrare în procedură de insolvenţă a asigurătorilor ca urmare a producerii unui cutremur. Acest lucru va duce la o acoperire de circa un miliard de euro a daunelor produse în urma unui cutremur, respectiv în cazul insolvenţei unor asigurători care subscriu acest risc", a comunicat CSA la solicitarea MEDIAFAX.

Intenţia de reasigurare a fost anunţată pentru prima dată de vicepreşedintele CSA Cornel-Coca Constantinescu, la mijlocul lunii octombrie.

Fondul de Garantare plăteşte din propriile disponibilităţi creanţele societăţilor de asigurare aflate în procedură de faliment, obligaţii care decurg direct din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate de acestea.

Sursele financiare de constituire a Fondului de Garantare provin în cea mai mare parte din sumele plătite de asigurători.

Constantinescu a spus că Fondul de Garantare dispune de disponibilităţi în sumă de circa 200 milioane de euro şi că eventuala decizie de securizare a Fondului nu implică creşterea contribuţiilor plătite de asigurători.

"Măsura decisă de Consiliul CSA este menită să îmbunătăţească încrederea asiguraţilor în societăţile de asigurare din România şi are în vedere eliminarea oricăror supoziţii privind incapacitatea de plată a pieţei asigurărilor în caz de producere a unei asemenea calamităţi naturale", se mai spune în răspunsul CSA.

L

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 41 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 47 minute
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 23 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

Doctoriță concediată pentru că a cerut verificări în cazul morților suspecte de la spitalul Pantelimon. "Abuzurile managerului, continuă"

Ziare.com acum o ora
A cerut verificări privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon și a fost concediată. Medic ATI în cadrul unității de urgență din București, Antoaneta Elena Voicu a anunțat că managerul spitalului i-a desfăcut contractul de muncă. Pretextul in

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 3 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°