Noi, românii, avem în istorie un fel de ciclicitate excepţională. Adică, suntem capabili de oameni şi realizări excepţionale şi prea puţin capabili să construim cu răbdare şi fără gâlceavă un drum al bunăstării naţionale. Marea Unire dar şi Revoluţia din Decembrie 1989 sunt două uriaşe evenimente urmate de un parcurs întortocheat şi chiar incoerent. De fiecare dată era vorba despre combinarea libertăţii cu şansa dezvoltării. Libertatea dobândită cu mari sacrificii ar fi trebuit să fie partea cea mai grea în timp ce dezvoltarea, care cerea doar muncă cinstită şi conducători înţelepţi şi iubitori de patrie, părea partea mult mai simplă. Ştim bine că n-a fost aşa.

Mai întâi latura liberalităţii care înseamnă eliberarea de prejudecăţi, minte deschisă şi iubitoare de carte, generozitate şi mai puţin egoism. Nu înseamnă că toţi românii ar fi cetăţeni model. Înseamnă însă că ne înţelegem, ne apreciem reciproc, învăţăm de la alţii ce e mai bun şi nu ne supărăm ca “văcarul pe sat”.

A doua latură e fermitatea. Adică toţi cetăţenii respectă legea şi sunt respectaţi prin efectul legii. Nu există onoare în cinismul şi egoismul liderilor. Există onoare doar în apărarea drepturilor cetăţenilor şi a interesului naţional.

A treia latură ar fi normalitatea. Aceea pe care atât de mulţi români, azi ca şi în trecut, o văd mai mult ca un vis decât realitate. Numai că, normalitatea se construieşte cu răbdare şi perseverenţă şi vine şi de la Dumnezeu dacă lucrăm împreună cu Domnul.

Împotriva confuziei  care există prea des în viaţa noastră ar fi necesară afirmarea celei de-a patra laturi, claritatea. Valorile şi principiile de bază ale comunităţii politice trebuie să fie repetate şi asumate neîncetat în aşa fel încât să fie cât mai puţin loc pentru înşelarea şi păcălirea românilor.

 Cea de-a cincea latură este consistenţa, aceea care le