E de negândit într-un stat de drept ca Senatul să voteze împotriva aplicării unei hotărâri definitive şi irevocabile a instanţei supreme.

Atitudinea sfidătoare a Senatului de a nu pune în aplicare decizia ÎCCJ în cazul Dia­conu l-a obligat pe preşedintele CSM să îşi utilizeze competenţele constituţionale şi să sesizeze CCR cu privire la existenţa unui conflict cons­tituţional între puterea ju­diciară şi Senat. Mandatul senatorului Diaconu tre­bu­ia să ia sfârşit pentru că jus­tiţia a confirmat analiza ANI, care acuza o stare de in­com­patibilitate. Încetarea mandatului de senator de­curge dintr-o lege adop­ta­tă de Parlamentul Ro­mâ­ni­ei în anul 2010, adică în actuala legislatură.

Pe 21 noiembrie, CCR (în unanimitate) a decis că există într-adevăr un conflict cons­tituţional între puterile statului şi l-a soluţionat în favoarea justiţiei. Imediat au apărut declaraţiile politicienilor - domnul Nicolăescu de la USL ne-a explicat că, toc­mai pentru a evita situaţiile în care CCR constată că parlamentul s-a comportat ne­constituţional, Constituţia va fi revizuită, astfel încât deciziile CCR să poată fi anu­late dacă două treimi din membrii par­la­mentului sunt de acord. O astfel de pre­vedere constituţională a mai existat în Ro­mânia până în 2003 şi a condus practic la subordonarea CCR faţă de parlament şi la nenumărate critici pe plan internaţional. Ideea nu este nouă - ea a fost susţinută şi de domnul Frunda de la UDMR. Pre­şe­dintele CCR, Augustin Zegrean, i-a invitat pe jurnalişti să îl întrebe pe domnul Frun­da dacă natura constituţională a unei legi depinde de numărul de parlamentari care o votează sau de prevederile conţinute în lege. O întrebare retorică, desigur, dar o în­trebare menită să împrăştie fumul con­fuziei cu care politicienii încearcă să în­con­joare orice subiect care nu le convine.

Un alt argument invocat de apărătorii dom­nului