Numai un moment greu putea să-i aducă laolaltă pe trei oameni care se detestă profund.
Nu este uşor să găseşti în presă informaţii despre evenimentul de săptămâna trecută de la Palatul Cotroceni, unde au fost aniversaţi zece ani de la aderarea României la NATO. Şi ar fost multe de spus, câtă vreme am putut să-i vedem laolaltă pe cei trei şefi de stat de după 1989. Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi actualul preşedinte au stat unul lângă altul, primii doi exprimându-se după ani buni în impunătoarea Sală a Unirii. În afară de cei trei preşedinţi a vorbit doar ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, la început fiind citit şi un mesaj din partea secretarului general al NATO. Dar nu discursurile protocolare au contat, ci semnalul care s-a dorit să fie dat către partenerii noştri occidentali.
Faptul că evenimentul de la Cotroceni a avut o mediatizare mediocră este simptomatic pentru starea presei, prinsă în capcana unei logici binare. Importanţa momentului a fost totuşi sesizată de Jurnalul Naţional, tocmai pentru a sancţiona încălcarea de către fapte a logicii impuse de dictatura percepţiilor. Astfel, prima pagină a Jurnalului Naţional din 22 noiembrie era practic integral ocupată de o caricatură, în care vag îi recunoşteai pe Ion Iliescu, Emil Constantinescu,Traian Băsescu şi al cărui mesaj scris era „NA, TOvarăşi“. Prin acest atac fără umor, dar cu sens, trustul d-lui Dan Voiculescu a pedepsit fără ezitare pasul greşit făcut de cei doi foşti preşedinţi, care în ultimii ani fuseseră atât de răsfăţaţi de Antene. Semn că momentul de la Cotroceni depăşea cu mult stadiul de simplă aniversare plicticoasă.
În condiţii normale, această aniversare ar fi fost marcată la un nivel mai modest. Dar Traian Băsescu a încercat să utilizeze acest prilej, iar în mare parte a şi reuşit, pentru a da o imagine a instituţiilor statului român car