Rezultatele negocierilor de la Bruxelles privind banii europeni pentru exerciţiul financiar 2014-2020 dezavantajează total agricultorii români, care vor trebui să asigure o cofinanţare de 25%, faţă de 15% în prezent, ceea ce va îngreuna accesarea fondurilor europene, afirmă ministrul Agriculturii.
"Sunt câteva lucruri care oarecum dezavantajează România în perspectiva 2014-2020. Poate cel mai important lucru se referă la zona de cofinanțare. Pe perspectiva 2007-2013 cofinanțarea a fost de 15%. Faptul că astăzi se propune o cofinanțare de 25% cred că va îngreuna foarte tare accesarea de fonduri europene", a declarat marţi Daniel Constantin într-o întrâlnire cu reprezentanții mai multor patronate din agricultură.
El a afirmat că un grad de cofinanțare de 25% va îngreuna foarte mult accesarea de fonduri și pe zona de dezvoltare rurală, acolo unde lucrurile au mers destul de bine. Pe acest segment, potrivit ministrului, peste 4,3 miliarde de euro au fost plătiți către beneficiari și rambursați de Comisia Europeană.
Constantin a adăugat că gradul de contractare pe Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) depășește 70% în prezent. "Merg bine lucrurile, dar dacă gradul de cofinanțare va rămâne la 25%, cred că și pe acest program, care a mers, vom avea probleme", a spus ministrul Agriculturii.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, după Consiliul European de la Bruxelles, că în urma negocierilor s-a reuşit readucerea cofinanţării proiectelor la 85% de la 75% şi că s-a acceptat ca prefinanţarea să fie 4%, precizând că ceea ce s-a convenit aşa rămâne, deşi nu s-a ajuns la acord pe buget.
"Nu aş vrea să vorbesc despre sume, pentru că urmează o reducere de încă 30 de miliarde, urmează să o discutăm în perioada următoare. Ceea ce ştiu însă cert este că în momentul de faţă pentru exerciţiul bugetar 2014-2020 agricultorii români v