Oraş eminamente german. Sunt mândru. Această germanitate, atât de frumoasă în logica lucrurilor, este mai evidentă acum, după refacerea Oraşului de Sus, oraşul vechi, renovat odată cu numirea Sibiului drept Capitală Culturală Europeană. Am trecut prin Sibiu de şase ori în ultimii cinci ani de când sunt reîntors definitiv în ţară, acasă la Cluj.
Dar acum am dedicat Sibiului şi împrejurimilor toată ziua. Ce şochează este imensul contrast între arhitectura, organizarea, aspectul germanic al frumoaselor clădiri şi străzi, şi populaţia de pe străzi, o populaţie care evident nu aparţine oraşului. Sociologul care m-a însoţit toată ziua îmi spune că: "Sibiul este oraşul cu cei mai mulţi olteni, după Craiova". Dumnezeule, exact aşa şi arată populaţia. Infuzia este facută voit. Mi s-a spus că în timpul verii acest contrast nu este atât de evident din cauza prezenţei numărului mare de străini. Pe întreaga durată a vizitei m-a urmărit obsesiv o întrebare; cum a fost posibil ca saşii şi şvabii să-şi lase o istorie, o civilizaţie de aproape 1.000 de ani, aici, şi să plece definitiv în Germania şi în lume? Prietenul meu sociolog: "Această plecare a germanilor a fost încurajată şi bine coordonată de Bucureşti, după al Doilea Război Mondial.
Înainte de 1989, plecarea fiecărui german era stabilită contra sumei de 6.500 de mărci. Era un fapt real de pe urma căruia a profitat toată România. Plecarea, vânzarea germanilor în aceleaşi condiţii le-ar conveni şi azi naţionaliştilor români", îmi spune el. Brusc, mi-am adus aminte de emigrarea mea în SUA, la 15 decembrie 1986, când în anii 1985, 1986 eram urmărit la Cluj pentru a mi se lua apartamentul şi lucrurile din el. În Sibiu am revăzut frumoasa Biserică Catolică şi actuala Primărie, Sala Thalia, Hotelul Împăratul Romanilor, iar la numărul 10 din piaţă, am vizitat locul unde în 1979 am dirijat prima dată Filarmonica
