Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zicea că suferă de o boală pe care nu o poate face publică Iată ce inculpat din dosarul Portul va pleca în China pentru medicină tradiţională

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Norocosul este acuzat că ar fi „promis, oferit sau, după caz, a dat diverse sume de bani comisionarului vamal Marian-Ionuţ Iordănescu pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud - Agigea, precum şi conducerii grupului infracţional constituit în cauză"

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României îi permit unui inculpat din dosarul „Portul" să părăsească graniţele teritoriale ale ţării. Fericitul este acuzat de procurorii de la Anticorupţie de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup şi dare de mită. Cel în cauză a mai cerut şi în trecut să iasă din ţară, motivând că suferă de o boală pe care nu o poate face publică şi că vrea să beneficieze de medicină tradiţională.

În şedinţa din data de 26 noiembrie, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de încuviinţare a părăsirii temporare a teritoriului ţării formulată de inculpatul Qing Zhang. Pe cale de consecinţă, magistraţii au încuviinţat bărbatului să părăsească teritoriul României în perioada 6 - 20 decembrie pentru a se deplasa în China. În aceeaşi şedinţă, judecătorii Înaltei Curţi au atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor privind înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive în cazul încălcării obligaţiei de a reveni pe teritoriul României până la data de 20 decembrie, precum şi a celorlalte obligaţii stabilite de instanţa de judecată prin încheierea din 6 aprilie. Mai mult decât atât, magistraţii au respins ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara formulate de Valentin Ţiripan. Curtea Supremă a respins ca neîntemeiată şi plângerea formulată de Rouchdi Mohamad împotriva măsurii asigurătorii luată prin ordonanţa nr. 160/P/2010 din 5 octombrie 2011 a Parchetul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 54 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 37 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 57 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Iohannis: Ziua Drapelului Naţional celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii

Mediafax acum 47 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. Celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii române, a spus şeful statului.

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°