Vaccinarea antigripală a început în forţă în judeţul Suceava, primele 1700 de persoane fiind deja imunizate în săptămâna 19-25 noiembrie.
Au avut prioritate în campania de vaccinare gratuită personalul din spitale, din MAI, copiii cu diferite afecţiuni şi bolnavii cronici. Aceştia din urmă au fost selectaţi în funcţie de gravitatea bolii, de către medicii de familie, cărora le-au revenit doar câte 10 doze de vaccin antigripal, având în vedere că Suceava a primit doar 5500 de doze în prima tranşă.
Gripa nu şi-a făcut încă apariţia la Suceava, însă numărul cazurilor cu viroze şi pneumopatii este în continuare ridicat, dar în limitele aşteptate pentru această perioadă.
Din cele aproape 2300 de persoane care au primit diagnosticul de infecţie acută a căilor respiratorii superioare, 801 au fost copii foarte mici, cu vârste între 0-4 ani, şi mai mari, de 5-14 ani, alte 719 cazuri fiind la categoria de vârstă 5-14 ani. În spitalele judeţului au fost internate 73 de persoane care au avut forme mai grave de viroză, jumătate fiind copii sub 4 ani.
Medicii suceveni au mai raportat, în aceeaşi perioadă, şi 549 de persoane cu pneumopatie, cele mai multe la categoriile de vârstă 0-4 ani, 156 de cazuri, şi 5-14 ani, 146 de cazuri.
Cu forme mai grave de pneumonie au ajuns la spital 101 persoane, 81 fiind copii de 0-4 ani. Dintre aceştia, jumătate au fost internaţi în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Suceava.