Pentru că anul acesta va fi prizoniera campaniei electorale, mă aştept ca ziua de 1 Decembrie să fie parazitată ori confiscată de-a dreptul de politicieni care-şi regăsesc brusc şi public patriotismul. Mi-i şi imaginez pe unii ţinând discursuri sforăitoare, etalând cocarde tricolore, croind planuri, vorba cronicarului, din cuţite şi pahare, pe la tot felul de paranghelii unde speră să agaţe voturi.
Depăşind sila de a-i vedea scălâmbăindu-se, vă spun ce-mi doresc eu mie de Ziua Naţională. În primul rând, bineînţeles, nişte politicieni care să fie patrioţi nu doar în campanie, ci zi de zi. Să nu mai mintă, să nu mai fure, să nu mai înjure. Să vorbească româneşte corect. Să răspundă la salut. Să nu-şi mai înveţe urmaşii cum să fie "lupi tineri". Să nu fie ei înşişi vulpi flămânde când se află în opoziţie şi urşi sătui când sunt la putere. Să-şi amintească în fiecare dimineaţă şi în fiece seară că dacă azi sunt la cârmă, peste patru ani vor fi alţii. Să fie eleganţi în ţinută, dar mai ales în vorbire. Să fie, măcar din când în când, austeri. Să nu mai râdă când li se pare că-s pe cai mari. Să-şi ceară iertare când greşesc. Când sunt prinşi cu ocaua mică, să se retragă.
La fel de mult îmi doresc, însă, ca politicienii să aibă parte şi de un popor bun. Educat şi civilizat. Şi muncitor, că se poate. Care de 1 Decembrie să nu se înghesuie doar la fasolea cu cârnaţi. Să nu-şi vândă votul pe-o găleată şi-o icoană pentru ca apoi să plângă patru ani că a votat "nişte bandiţi". Să deschidă ochii, ca să vadă că nici măcar politicienii nu sunt toţi o apă şi-un pământ. Un popor ai cărui bărbaţi să nu repete întruna "să-mi bag..." şi ale cărui femei să nu se vândă. Un popor care să-şi dorească pruncii şi să-i crească frumos. Să nu fure de la locul de muncă pe motiv că salariul e mic sau patronul zgârcit. Să nu-şi deşerte gunoiul în tomberonul vecinului. Să nu se ştearg
