Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BISTRIŢA: Începând de astăzi, Primăria distribuie ajutoarele alimentare de sărbători

Publicat in CityNews Alba, joi 29 noiembrie 2012 ·

Nici nu s-a încheiat distribuţia de ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană, că Primăria Bistriţa a trecut la împărţirea de alimente pentru sărbătorile de iarnă.

Pachetele cu alimente, care au început să fie distribuite în această dimineaţă, conţin un pui congelat, un litru de ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de orez şi un kilogram de făină de grâu. Fiecare pachet are o valoare de circa 27 de lei şi de aceste ajutoare alimentare beneficiază în jur de 2200 de persoane. Citeşte şi

A început distribuirea alimentelor de la UE. Lipseşte uleiul şi mazărea

Pentru a beneficia de aceste ajutoare alimentare persoanele trebuie să aibă o pensie de pânnă la 600 de lei pe lună. La acest tip de ajutoare se mai încadrează persoanele cu vârsta peste 65 de ani fără venituri şi persoanele cu handicap accentuat, care beneficiază numai de ajutorul special lunar.

Aceste ajutoare se acordă cu prilejul marilor sarbatori: Paşti, Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, Ziua Mondială a Alimentaţiei şi Crăciun.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 7 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 4 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 5 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 4 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 3 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

24°
mar.

20°/39°
mie.

18°/25°
joi

17°/31°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

23°
mar.

19°/35°
mie.

15°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/28°
mie.

21°/28°
joi

20°/27°
vin.

20°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

16°/21°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/28°