Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preda: Numirea lui Ponta nu poate fi evitată dacă au majoritatea; Blaga: Băsescu va lua decizia bună

Publicat in Gandul, joi 29 noiembrie 2012 ·

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda susţine, într-un interviu, că dacă USL va avea majoritatea după alegeri, va fi imposibilă evitarea numirii lui Victor Ponta ca premier, preşedintele PDL, Vasile Blaga, replicând că preşedintele Traian Băsescu "va lua decizia cea bună".

"Dacă USL va avea majoritatea, va fi imposibilă evitarea numirii lui Ponta. Atunci când preşedintele spune că nu-l va mandata pe şeful PSD, el îşi exprimă speranţa că USL nu va obţine mai mult de jumătate din mandate. Cred că nu-i putem cere lui Traian Băsescu să înfrunte o nouă suspendare. Cine susţine altceva, iubeşte execuţiile", a spus Cristian Preda, într-un interviu pentru Ziare.com.

La rândul său, liderul ARD Vasile Blaga a declarat, întrebat în legătură cu afirmaţiile lui Cristian Preda, că pe el îl cheamă "Blaga", nu "Preda", şi că este absolut convins că preşedintele "va lua decizia cea mai bună".

"Pe mine mă cheamă Blaga nu Preda. Preşedintele României are la dispoziţie art. 103 din Constituţie şi sunt absolut convins că va lua decizia cea mai bună", a spus Vasile Blaga, întrebat dacă este de acord cu declaraţiile lui Preda.

Întrebat dacă declaraţia lui Preda face rău ARD, Blaga a răspuns: "Noi ştim că avem colegi foarte inteligenţi. Buni analişti politici, dar în acelaşi timp cred că ar trebui canalizate toate eforturile spre a coagula toate forţele alianţei pentru obţinerea acelui scor pe care ni l-am propus de 25-30%."

Pe de altă parte, întrebat despre afirmaţiile lui Crin Antonescu potrivit cărora Traian Băsescu riscă a treia suspendare în cazul în care nu nominalizează un premier de la USL, Blaga a răspuns "atât poate" liderul PNL, pe care nu l-ar deranja încă o perioadă de instabilitate politică.

"Antonescu atâta poate. Încă o instabilitate politică nu cred că l-ar deranja, dar ar fi cel mai mare păcat pentru România. Unde am junge din n

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum 48 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 58 minute
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 8 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 23 mai 2024?

Ziua Constanta acum 13 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Preacuviosului părintelui nostru Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadelor. Acest sfânt ce poartă numele îngeresc Mihail, fiind dăruit lui Dumnezeu din braţele mamei sale, şi curăţindu-se pe s

Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

News.ro acum 2 ore
Nikki Haley, fosta contracandidată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare republicane pentru preşedinţia SUA, a declarat miercuri că va vota pentru el la scrutinul din noiembrie, în ciuda criticilor dure pe care i le-a adus fostului său riv

Horoscop pentru joi, 23 mai 2024. Relațiile parteneriale îți atrag atenția

Ziua Constanta acum 13 minute
Berbec Este posibil sa dialoghezi cu cineva aflat in strainatate sau sa planifici o calatorie indepartata. De asemenea este o zi buna pentru a te gandi la imbunatatirea competentelor tale necesare la locul de munca. Informeaza-te vizavi de variante

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

18°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°