Adrian Cocoană, care este condamnat la patru ani de închisoare de către judecătorii Curţii de Apel Craiova, pentru ucidere din culpă, nu are parte de linişte nici după gratii
Cel supranumit “ucigaşul cu Ferrari”, după ce în 2008 a călcat cu bolidul său un tânăr inginer din Timişoara, iar apoi a fugit de la locul accidentului, va fi fost executat silit de către CEC Bank.
Adrian Cocoană avea de plătit o datorie de 100.000 de lei, către această bancă, pentru care a girat cu un teren din Dumbrăviţa. Acum, banca va scoate la licitaţie terenul, pentru a-şi recupera datoria.
Banii au fost luaţi în 2007, când un prieten al lui Adrian Cocoană, Florin Martinescu, a accesat un credit de 500.000 de lei, pentru construirea unei pensiuni în Băile Herculane.
Pe lângă condamnarea primită din partea magistraţilor din Craiova, unde a fost strămutat procesul, Cocoană mai are de achitat mamei lui Lucian Reja, cel care a murit în urma accidentului, cât şi prietenei victimei, daune de 2.000.000 de lei.