Cristian Mungiu are 44 de ani, şase scurtmetraje şi şase lung metraje regizate şi a devenit în cinci ani unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai premiaţi oameni din industria cinematografică românească. Mâine, chiar de ziua naţională a României, Mungiu ar putea să devină cel mai bun scenarist al Europei în 2012 în cadrul galei decernării premiilor Academiei Europene de Film.

În anul 2007, ieşeanul Cristian Mungiu, de care prea puţini români auziseră până în acel moment, îşi lansa primul film de lung metraj: „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" (pe scurt, „432"). Filmul spunea o poveste cunoscută pentru majoritatea românilor care a trăit măcar o parte din tinereţe în comunism: implicaţiile şi costurile realizării unui avort într-o eră în care acesta era ilegal, prin lege. La o primă vedere poate părea o poveste banală, dar Mungiu a făcut, prin imagini simple şi printr-o curgere destul de înceată a evenimentelor (poate prea încetă pentru unii din spectatorii noştri pasionaţi de filmele de acţiune americane!), o radiografie a societăţii româneşti comuniste, a felului în care „presiunea" pusă de la „centru" îi face pe oameni să se transforme în personaje mai egoiste, mai lipsite de scrupule, mai brutale uneori. Nu are rost să continui să fac acum o cronică a filmului, cert este că a fost una dintre peliculele care a iscat o polemică de care cinematografia românească avea nevoie. Se făcuse un film care ne împingea spre dezbatere şi reflexie, iar asta era important.

Unii spuneau că este un film foarte bun, că cei din spatele camerei au fost atenţi la fiecare detaliu în parte, că nu s-au grăbit în compunerea cadrelor, că actorii s-au transpus excelent în pielea personajelor - de la grosolanul şi lipsitul de scrupule „Domnu' Bebe" (interpretat de Vlad Ivanov), până la, mereu temătoarea, Laura (fata cu „problema", interpretată de Gabriela Drăguţ); cât despre Otilia (An