Focşănenii au dominat jocul, dar au pierdut pe final Pentru a se salva, focşănenii au nevoie de cel puţin trei goluri
Echipa de minifotbal Viitorul Focşani a pierdut primul meci la faza de zonă a Memorialului “Gheorghe Ola”. Focşănenii, pregătiţi de Marian Brutaru, au avut însă parte de un arbitraj pro-gazde, focşănenii fiiind clari dezavantajaţi în repriza a doua. La fel de adevărat este însă că echipa focşăneană a ratat foarte mult în faţa poarţii adverse. Socol a avut de două ori ocazia în prima rerpiză să înscrie din situaţie de singur cu portarul. Gazdele au deschis scorul în minutul 30, iar în faza imediat următoare Viitorul a marcat un gol clar, pe care l-a văzut o sală întreagă. Chiar şi arbitrii au observat că mingea a intrat în poartă, dar aceştia au refuzat să valideze golul. Mingea lovise bara de susţinere a plasei şi apoi a căzut dincolo de linia porţii.
Gazdele au mai punctat odată şi s-au impus cu 2-0. Cum CSS Slobozia nu s-a prezentat, ecuaţia calificării se rezolvă în trei echipe. Petrolul a învins cu 1-0 pe CSM Rîmnciu Sărat. Echipa care se va califica la turneul final de la Braşov se va stabili în urma meciului dintre Petrolul Ploeişti şi Viitorul Focşani. Ploieştenii se califică dacă înving sau obţin un rezultat de egalitate. Dacă Viitorul se impune la cel mult două goluri diferenţă, gazdele de la Rîmnicu Sărat vor merge la turneul final. Focşănenii au o singură variantă, accea de a învinge de la trei goluri în sus. (Dan CHIRIAC) Focşănenii au dominat jocul, dar au pierdut pe final Pentru a se salva, focşănenii au nevoie de cel puţin trei goluri
Echipa de minifotbal Viitorul Focşani a pierdut primul meci la faza de zonă a Memorialului “Gheorghe Ola”. Focşănenii, pregătiţi de Marian Brutaru, au avut însă parte de un arbitraj pro-gazde, focşănenii fiiind clari dezavantajaţi în repriza a doua. La fel de adevărat este însă că echipa fo