"Am făcut o scurtă analiză a unui sondaj de opinie care a fost dat publicităţii şi în care s-a precizat că USL este cotat cu 48 de procente, în timp ce Alianţa România Dreaptă este cotată cu 23 de procente. Noi apreciem că Alianţa România Dreaptă este încă la un nivel sub posibilităţile şi angajamentul nostru faţă de electorat. Pentru aceasta, s-a solicitat fiecărui candidat, fiecărui membru, fiecărui activist al Alianţei România Dreaptă să facă eforturi majore pentru a convinge electoratul despre necesitatea de a susţine candidaţii ARD. În felu acesta, putem să punem faţă în faţă guvernarea de trei ani de zile a Partidului Democrat Liberal şi în acelaşi timp guvernarea USL pe durata celor şaptei lui, pentru ca cetăţeanul să poată să voteze în deplină cunoştinţă de cauză. În acelaşi timp, conform acestui sondaj, românii şi-au pierdut, într-un mod simţitor, într-un număr mare, încrederea în guvernul USL, încrederea în premierul României. Dacă în mai, 35 la sută credeau că USL va face exact ceea ce a promis, astăzi 24 la sută mai cred că USL este în măsură să pună în practică programul său de guvernare. Iată că 11 procente au constatat, în 6 luni de zile, că USL nu este în măsură să îşi ţină cuvântul", a declarat Ioan Oltean.
"Dacă în mai 37 la sută din cei chestionaţi credeau că România se îndreaptă spre o direcţie bună, astăzi doar 14 la sută dintre aceştia mai cred că România se îndreaptă într-o direcţie bună. Victor Ponta a pierdut şi el extrem de mult la capitolul încredere, doar 24 la sută dintre românii chestionaţi mai au încredere în Victor Ponta. Nici măcar useliştii, în marea lor majoritate, nu au încredere în Victor Ponta. În timp ce 48 la sută ar vota cu USL, doar 24 la sută din ei au încredere în Victor Ponta", a mai spus Oltean.
Oltean spune că, pentru a putea intra la guvernare, ARD are nevoie de un procent de cel p