Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1 DECEMBRIE 2012. Autospecialele Poliţiei Române prezentate la Parada Militară de la Bucureşti, de la Logan şi Dokker la Lotus şi Jaguar- GALERIE FOTO

Publicat in Gandul, sâmbătă 1 decembrie 2012 ·

Şapte autospeciale Dacia au încheiat anul acesta defilarea blocului de paradă al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) din cadrul ceremoniei organizate în piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Printre acestea au putut fi observate noile modelele Dacia Logan şi Sandero, dar şi modelele Duster şi Dokker. Patru dintre vehiculele care au trecut pe sub Arcul de Triumf de 1 decembrie sunt echipate cu motoare turbo pe benzină, de 90 de cai putere (CP).

FOTO: Dacia

Şase dintre autospeciale, mai exact un model Dacia Logan cu motorizare Tce 90CP, un model Dacia Duster cu motorizare 1,5 dCI 110 CP şi tracţiune integrală, şi câte două modele Dacia Sandero, cu motorizare Tce 90 CP, respectiv Dacia Dokker, cu motorizare 1,5 dCI 90 CP, au purtat însemnele Poliţiei Române pentru Ordine Publică.

FOTO: Dacia

Cei de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au prezentat, la rândul lor, în cadrul Paradei Militare de 1 decembrie un autoturism Dacia Logan cu o motorizare Tce 90 CP.

FOTO: Marius Dobrescu/Mediafax Foto

Tot din blocul de paradă al celor de la MAI a făcut parte şi o autospecială Lotus Evora S cu care Poliţia Română a fost dotată în 2011 şi care a fost prezentată şi la defilarea de Ziua Naţională de anul trecut, dar şi un model Porche 911 Turbo şi câteva maşini BMW - 330-XD.

FOTO: Theodor Pana/Mediafax Foto

De la defilare nu a lipsit nici autospecială Jaguar cu care a fost dotată recent Poliţia Română, potrivit Mediafax.

Şapte autospeciale Dacia au încheiat anul acesta defilarea blocului de paradă al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) din cadrul ceremoniei organizate în piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Printre acestea au putut fi observate noile modelele Dacia Logan şi Sande

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 59 minute
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 47 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°