Într-o scrisoare din anul 1922, Traian Vuia îşi arată dezamăgirea faţă de cum s-a realizat Unirea Transilvaniei şi Banatului cu România.

În 1999, eseistul şi criticul de artă Horia Medeleanu a publicat în „Aradul Cultural” un fragment dintr-o scrisoare adresată de Traian Vuia avocatului George Dobrin, fruntaş al Partidului Naţional Român din Banat, întâiul prefect al Lugojului după Unire.

Traian Vuia, primul om care a zborurat cu un aparat aparat mai greu decât aerul, în 1909, era însă şi un important om politic. Bănăţeanul a făcut parte din delegaţia română de la Conferinţa de Pace de la Paris.

În scrisoarea din anul 1922, Traian Vuia îşi arată dezamăgirea faţă de Unirea Transilvaniei cu România. Acesta critică dur politicienii din Ardeal şi Banat, care nu au negociat unirea cu România, astfel că provincia desprinsă din Imperiul Austro-Ungar a avut doar de suferit în urma acestui acord.

Traian Vuia susţinea că Transilvania trebuia să îşi declare mai întîi independenţa, însă Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiş şi Aurel Popovici vroiau „unirea fără condiţiuni cu patria mamă”.

Redăm fragmente din scrisoarea trimisă de Traian Vuia, pe 11 aprilie 1922

Iubite Domnule Dobrin,

Am urmat cu mare atenţiune campania electorală. Dacă vă reportaţi la scrisorile mele din 1919, aflaţi că toate s-au petrecut aşa cum trebuiau să se petreacă. „Cum îţi aşterni aşa dormi”. Când s-a făcut unirea, nu s-a pus nici o condiţiune. Au fost două momente istorice când trebuiau discutate condiţiunile Unirei.

1. Înainte de intrarea României în războiul european, când România cu concursul mandatarului Partidului Naţional Român a stabilit frontierele României Mari, cari au servit de bază guvernului român în tratativele sale cu aliaţii. Era momentul cel mai favorabil pentru fixarea condiţ