Sibienii au sărbătorit Ziua Naţională a României cu fasole cu ciolan, bulz ardelenesc, ţuică şi vin fiert.Sutele de porţii de mâncare au fost preparate chiar în parcarea Sălii Transilvania , unde peste 5000 de oameni au venit la spectacolul de muzică folclorică oferit de oficialităţile sibiene.
Atracţia zilei a fost marmida cu fasole, adusă de un producător local, care spune că cea mai gustoasă fasole este cea făcută la cazarmă, în unităţile militare. A inchiriat o bucătărie mobilă pe care soldaţii o folosesc în campanii şi a pregătit sute de porţii de mâncare. Ideea a avut trecere în rândul sibienilor care au venit încă de la primele ore ale zilei să servească mâncarea special pregătită pentru 1 Decembrie.
"E facută direct în marmidă, cum se făcea acolo, la armată. Cei care nu au făcut armata pot să vină să guste, să vadă ca are gust mai bun. Am pregătit 100 de kilograme de fasole, în prima fază, şi mai pregătim", a declarat comerciantul sibian.
La fel de cautat a fost si standul cu tocaniţă de berbec, facută chiar de ciobanii din Răşinari, care au pregătit în faţa cumpărătorilor şi bulzulul cu mămăligă. Porţiile de mâncare servite în a er liber au fost "udate" cu ţuică şi vin fiert.