Într-o perioadă în care avem mai mulţi manageri de proiecte decât proiecte iar fondurile de la Uniunea Europeană sunt puse sub semnul întrebării, sunt, totuşi, manageri încă optimişti. Care este secretul optimismului lor? Experienţa!
Unul dintre managerii de proiecte care şi-a început cariera la 26 de ani, prin implementarea unuia dintre primele proiecte cu fnanţare PHARE, spune că se pot găsi soluţii chiar şi în situaţile de criză, ca cea actuală. “În cazurile extreme, în care nu mai vin banii într-un proiect ce a început şi trebuie să continue, ai o singură variantă: să încerci să mergi mai departe. Sunt două opţiuni: să găseşti surse alternative de finanţare sau să încerci să regândeşti întregul plan de activitate, astfel încât să poţi face ceva cu un inimum de fonduri. În cazul proiectelor pe fonduri europene, aşa ceva este mai complicat, pentru că trebuie să primeşti şi un răpuns clar din partea autorităţii de management. Reprogramezi, reorganizezi perioada în care se desfăşoară activităţile”, Constantin Cernat, managerul proiectului “Şi noi vrem să învăţăm”, derulat în perioada decembrie 2010-noiembrie 2012, a cărui conferinţă finală s-a desfăşurat săptămâna trecută, la Azuga. El s-a confruntat cu astfel de situaţii, în care a reorganizat întregul plan de activitate, a depus documentaţia, însă răspunsurile încă întârzie să vină, iar întârzierile din partea autorităţilor nu fac altceva decât să crească decalajele şi mai mult.
Practica arată că pentru ca cineva să ajungă un bun manager de proiect, nu cursurile sunt cele mai importante, ci experienţa. “Drumul de la cursurile de managementul proietelor până la managementul efectiv al nui proiect este foarte lung. La cursuri nu te învaţă nimeni cum să faci faţă crizelor, care, cel puţin în cazul proiectelor POSDRU sunt desul de dese şi serioase, nu te învaţă nimeni cum să faci faţă schimbărilor