De Sfântul Andrei, Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj a găzduit concertul trupei de jazz din SUA, Blutopia. Liderul trupei este saxofonistul Alex Harding, împreună cu el cântă și pianistul Lucian Ban, Chris Dahlgren la contrabas și percuționistul John Betsch. Concertul a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Interferențe 2012. Înainte, trebuie să remarc o decizie simplă și eficientă luată de organizatori cu 2 zile înaintea concertului. Pentru evita riscul ca Blutopia să cânte cu jumătate de sală goală, au anunțat pe facebook că restul biletelor se vor vinde la jumătate de preț. Și sala a fost plină, fiind chiar mai puține locuri goale decât la „Gianni Schicchi”, de exemplu.
Bun, de ce îl compar pe Alex Harding cu Big Mama? Întâi, ăsta a fost primul lucru la care m-am gândit când l-am văzut pe scenă. Apoi, mai important, felul în care s-a desfășurat concertul. Alex Harding numără… și stârnește jazzul. Harding dă tonul, intră în dialog cu contabasistul sau cu percuționistul sau cu pianistul și părăsește scena. Se-ntoarce, schimbă câteva priviri cu colegii într-ale jazzului, și intră în melodie dinamitând-o cu saxofonul său dement. Părăsește iar scena și-i lasă pe copii să-și facă de cap, iar copiii au grijă de gospodărie mai ceva ca niște oameni mari. Se-ntoarce, se cabrează și din saxofon ies sunete animalice, ba nechează un cal și contrabasul răspunde orgasmic, ba ai impresia că auzi măcăitul unei rațe, iar pianul ale cărui clape fragile sunt atinse cu delicatețe de Lucian Ban intră în delir.
Se pare că contrabasiștii, cel puțin cei pe care i-am văzut eu cântând cu Lucian Ban, sunt căzuți din Cartea Junglei. Dacă uitându-te la cel care l-a însoțit la Târgu Mureș pe Ban cu Elevation Quartet, anul trecut în noiembrie, îl vedeai pe Bagheera cu contrabasul în brațe, acum în jurul contrabasului parcă se-ncolăcea Kaa, pitonul indian di
