Ocupantă a locului 11, cu 20 de puncte, în clasamentul Ligii 1 de fotbal, FC Viitorul Constanţa debutează în retur astăzi, în partida din deplasare cu FC Braşov (locul zece, 23 de puncte), care începe la ora 18.00 şi este transmisă în direct de Digi Sport 1.
Elevii lui Cătălin Anghel vin după un egal, 2-2, în fieful lui CS Turnu Severin şi vor încerca să rămână neînvinşi şi după partida de sub Tâmpa. „Egalul cu CS Turnu Severin a trecut, a încheiat turul de campionat. Acest prim meci din retur ar trebui să reprezinte un nou început. Sperăm cu toţii că echipa va continua pe o linie bună, iar jocul va fi mai bun, pentru că întâlnim un adversar puternic. Cu toate că este la mijlocul clasamentului, FC Braşov a demonstrat că are o forţă deosebită, mai ales în meciurile de acasă. Dar în fotbal se poate întâmpla orice. Speranţele noastre sunt mari şi justificate. Mergem cu dorinţa şi ambiţia de a obţine un rezultat bun", a declarat Paul Peniu, preşedintele Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi".
Restul meciurilor din etapă se desfăşoară după programul: astăzi - Gaz Metan Mediaş - CFR Cluj (ora 20.30, Digi Sport 1); mâine - Ceahlăul Piatra Neamţ - Petrolul Ploieşti (ora 18.00, Digi Sport 1), FC Vaslui - Rapid (ora 20.30, Digi Sport 1); luni, 3 decembrie: Oţelul Galaţi - CSMS Iaşi (ora 18.00, Digi Sport 1), Astra Giurgiu - Gloria Bistriţa (ora 19.00, Dolce Sport) şi Dinamo - CS Turneu Severin (ora 20.30, Digi Sport 1).
Sursa foto: Academia Hagi
Ocupantă a locului 11, cu 20 de puncte, în clasamentul Ligii 1 de fotbal, FC Viitorul Constanţa debutează în retur astăzi, în partida din deplasare cu FC Braşov (locul zece, 23 de puncte), care începe la ora 18.00 şi este transmisă în direct de Digi Sport 1.
Elevii lui Cătălin Anghel vin după un egal, 2-2, în fieful lui CS Turnu Severin şi vor încerca să rămână neînvinşi şi după partida de sub Tâmpa. „E