Să conduci un tramvai pare cea mai simplă misiune, el merge cuminte pe şina lui şi totul se face din câteva butoane de pe „bord“. Însă nu e chiar atât de simplu. Daniel Dobrică (42 de ani) este vatman de peste 20 de ani şi mărturiseşte că din cabina lui lucrurile par mai complicate, mai ales când şoferi grăbiţi îi taie calea pe neaşteptate.

Dobrică ştie Bucureştiul ca-n palmă. De 23 de ani circulă pe şinele Capitalei, iar cea mai mare grijă a lui este ca toţi cei care se urcă în tramvaiul lui să ajungă teferi la destinaţie. În ultimii 20 de ani, Daniel Dobrică a dus milioane de oameni la serviciu sau i-a adus acasă, pe ruta Ghencea – Casa Presei, cu tramvaiul 41.

A dus şi a adus de la munca, de la şcoală, sau pur şi simplu de la plimbare milioane de călători şi spune că se vede făcând această meserie până când îl vor lăsa puterile.

Tramvaiul 4045, a doua casă

Pentru el, ziua începe pe la cântatul cocoşilor, când Bucureştiul încă moţăie, la ora 4.00. Atunci intră pe poarta Depoului Alexandria, din sudul Capitalei, şi se prezintă la şefii de staţie pentru a-şi lua foaia de lucru. Se grăbeşte spre tramvaiul cu numărul 4045, pe care l-a luat în primire de când a fost adus în depou.

După ce-l porneşte, are grijă să dea drumul la staţia de emisie, la căldura şi să deschidă aparatele de taxat.

Programul începe cu adevărat abia când ajunge în Ghencea, de unde ia primii călători. „Sună urât, dar la opt ani am fugit de acasă. Era un tren care mergea prin Bucureşti, pe la Gara Progresu şi trecea şi prin intersecţie la Răzoare. M-am urcat în el, iar conductorul m-a luat în locomotivă şi m-a lăsat şi să apăs pe butoane şi să claxonez”, povesteşte vatmanul momentul care l-a făcut să se îndrăgostească de

această meserie.

Secretele meseriei

Din punctul său de vedere, cel mai imp