Nu este vorba doar de Sarbatoarea Nationala, cand readucerea in discutie a poporului roman are o dubla justificare, aceea de a fi si subiectul dar si obiectul unei dragi si scumpe aniversari, ci mai ales de folosirea abuziva a unor sintagme ca "asa vrea poporul", intoarcerea la popor", "poporul a vorbit" etc.
Popor sau natiune?
Doua precizari sunt absolut necesare discutiei de fata:
1. In toate sintagmele de mai sus, sensul cuvantului "popor", inlocuit uneori cu norodul, populatia, alegatorii, poporenii, amarastenii..., este acela de "natiune", semn ca, in majoritate, politicienii si analistii, ziaristii au mari dificultati in ceea ce priveste proprietatea termenilor. Ar putea fi vorba si despre un mai vechi complex de inferioritate al elitei noastre, poate si de frica de a nu cadea in cealalta extrema, aceea a nationalismului.
2. Fara absolut nicio justificare in planul realitatii, cei ce se impauneaza cu termenul "popor" generalizeaza manipulatoriu: o natiune e compusa din cetateni cu interese si orientari diferite, iar participarea lor la treburile cetatii arareori depaseste majoritatea, or cand spui "poporul", populatia"... ii desemnezi pe toti cetatenii patriei.
Ce cele sfinte nu te joci
In antichitate si in evul mediu, referintele la popor se faceau cu mai multa grija. Poate si fiindca prin "vocea" poporului se considera ca vorbeste insusi Dumnezeu: Vox populi, vox Dei. Definind patria, Tudor Vladimirescu opereaza o selectie care trebuie sa ne dea de gandit: "patria se cheama poporul, iar nu tagma jefuitorilor", ceea ce insemna ca "tagma" (gasca sau clica) spoliatorilor este o cangrena care trebuie extirpata.
Asadar cum, cand, cui si ce vorbeste "poporul"? In integralitatea sa, nu a vorbit, nici nu va vorbi vreodata. De aceea, democratia se infaptuieste prin "majoritati relevante"