Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarele a zeci de candidaţi, respinse de Spitalul Sadu

Publicat in Pandurul, luni 3 decembrie 2012 ·

Emoţii mari pentru candidaţii posturilor scoase la concurs de către Spitalul Bumbeşti Jiu! Începând de astăzi se desfăşoară examenele pentru ocuparea celor aproximativ 70 de posturi necesare în vederea reluării activităţii medicale. Dintre cei peste 400 de candidaţi care şi-au depus dosarele, 40 de persoane nu vor putea participa la concurs din cauză că dosarele le-au fost respinse. Conducerea spitalului spune că unii dintre candidaţi au ignorat condiţia de vechime impusă pentru anumite posturi şi că nu prezentat documentele cerute.

Spitalul Bumbeşti Jiu începe de astăzi examenele pentru ocuparea celor aproximativ 70 de posturi scoase la concurs. Peste 400 de candidaţi şi-au depus dosarele, însă unii dintre aceştia au pierdut competiţia chiar înainte de a începe. Este vorba despre circa 40 de persoane cărora li s-au respins dosarele pe motiv nu că îndeplinesc condiţiile impuse de postul solicitat. „Cele mai multe dosare au fost respinse pentru solicitanţii posturilor TESA. Iniţial, pe partea administrativă s-au înregistrat 100 de dosare, însă 33 dintre acestea au fost respinse din cauză că lipseau o parte din documentele solicitate, iar unii dintre candidaţi nu îndeplineau condiţia de vechime cerută. Pe partea medicală am înregistrat 306 dosare, iar 4 dintre acestea au fost respinse”, a declarat Aurel Stolojanu, managerul Spitalului Bumbeşti Jiu.

Rezultatele evaluării dosarelor au fost făcute publice în data de 28 noiembrie. La sfârşitul săptămânii trecute doi dintre candidaţii cu dosarele respinse au depus contestaţii. „Am avut două contestaţii, pe care de altfel le-am şi analizat. Una a fost făcută de către un candidat care nu depusese la dosar autorizaţia de liberă practică, iar alta de unul care avea greşit completată o adeverinţă de la Craiova. În cazul în care cei doi candidaţi îşi aduc documentele în timp util, ei pot participa la examen fără n

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 6 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 7 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 5 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 10 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 11 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 13 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 8 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 11 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Vremea

București
acum

19°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°