Dacă da, înseamnă că nu e totul pierdut, că lacrimile care s-au vărsat înainte ca noi să ne naştem şi să ne dăm cu părerea nu au fost zadarnice. Înseamnă că suferinţele pe care le-au resimţit cei mai mari şi mai încercaţi decât noi au avut un scop precis, de care nu trebuie niciodată să ne îndepărtăm. Înseamnă că bătăliile despre care citim în cărţile de istorie au şi astăzi un sens real, nu sunt doar poveşti de care să ne folosim pentru a ilustra cu succes amintirile celorlalţi, nu sunt doar invenţii de epocă pe care noi, astăzi, să le aducem în discuţie pentru a părea inteligenţi. Dacă da, înseamnă că lumina pe care am spus, cu voce tare sau cu vocea gândului, că o resimţim în Ziua Naţională nu a fost o minciună de campanie, nu a fost un joc politic cu reguli strâmte şi cu participanţi interesaţi. Dacă da, înseamnă că nu suntem nici ultimii din Europa tuturor, nici ultimii din România noastră, că zbuciumul pe care l-am arătat, punând steaguri la ferestre, nu a fost o regie din sezonul toamnă-iarnă, cu care să ne putem lăuda până la următoarele parade, până la următoarele tancuri scoase în stradă, în semn de patriotism, de dragoste necondiţionată faţă de ţara noastră şi de istoria sa. Dacă da, înseamnă că promisiunile pe care le-am auzit pe la toate posturile de televiziune nu au fost numai simple cuvinte aruncate din prea mult entuziasm, din dorinţa de a fi la modă, ci au cu adevărat un fundament stabil, pe care îl vom găsi, în acelaşi colţ al inimilor noastre, şi pe 2 decembrie şi pe 10 ianuarie şi pe 23 martie şi pe 20 iulie. Şi în orice altă zi a anului, în care nimeni nu ne obligă să fim români şi în care, totuşi, putem arăta că suntem.

Dacă nu, înseamnă cu lumea asta s-a degradat de tot, că ipocrizia ne-a fost trecută, fără să ne dăm seama, în cartea de vizită, în căsuţa poştală şi-n prenume, înseamnă că toate paradele cu care ne-am lăudat, de care