Aproximativ trei mii de persoane au participat, sâmbătă, la prima paradă militară cu tehnică uşoară de luptă organizată, în ultimii 23 ani, la Miercurea Ciuc, cu ocazia Zilei Naţionale a României. În centrul oraşului, în piaţa din faţa statuii Ostaşului Necunoscut au venit, purtând steaguri în mâini, persoane de toate vârstele care au asistat la ceremonialul militar şi religios. Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejan, împreună cu un sobor de preoţi, au oficiat o slujbă religioasă în memoria eroilor căzuţi la datorie şi a fost sfinţit un drapel naţional care i-a fost înmânat prefectului judeţului.
Reportaj la Duna TV
În cadrul unui reportaj al ştirilor Duna TV, edilii politici locali s-au plâns că manifestaţia a fost “o demonstraţie de forţă cu rol de intimidare”. “La Adunarea Naţională de la Alba-Iulia din data de 1 decembrie 1918, un număr de 1.228 de reprezentanţi români au solicitat unirea Transilvaniei cu România fără să ceară părerea maghiarilor şi saşilor”, susţine Duna TV. “După atâtea măsuri de austeritate, ţara nu avea nevoie de o astfel de paradă militară. Pe mine m-a surprins şi mi se pare ciudat că tocmai cu o săptămână înaintea alegerilor are loc o asemenea demonstraţie de forţă”, a comentat o trecătoare la apariţia tancurilor.
Deranj
“Ziua de 1 decembrie este sărbătorită în fiecare an cu o festivitate populară sau cu o paradă militară. Anul acesta au optat pentru a doua variantă. Noi nu ne opunem, dar din punctul meu de vedere este vorba doar de o isterie mediatică”, a precizat viceprimarul oraşului Miercurea-Ciuc, Antal Attila.
Fostul secretar de stat în cadrul Ministerelor Turismului, Mediului şi Transporturilor din perioada 2007-2011, Tanczos Barna, nu vede utilitatea unei parade de o asemenea amploare. “Vorbim de o demonstraţie de forţă şi de o tentativă de intimidare. Când noi eram în